Scholz: Există ‘indicii importante’ că un atac al Rusiei în Ucraina poate fi evitat prin diplomaţie

Publicat:

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat sâmbătă că există ‘indicii importante’ că un atac al Rusiei în Ucraina poate fi evitat prin diplomaţie, dat fiind interesul aparent al Kremlinului în negocieri cu privire la cererile sale de securitate, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

În timp ce Statele Unite avertizează că o invazie rusă este iminentă, Scholz a afirmat, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, că un atac ar fi ‘o gravă greşeală’, cu mari ‘costuri politice, economice şi geostrategice’.


Citește și: Rusia a transferat 10 bombardiere din Crimeea către baze aeriene de rezervă

El a arătat că ‘nu există justificare’ pentru concentrarea a peste 100.000 de militari ruşi la graniţa cu Ucraina, şi a respins ca ‘ridicole’ afirmaţiile preşedintelui Vladimir Putin conform cărora în regiunile separatiste din Donbas are loc un ‘genocid’.

Totuşi, Rusia a semnalat atât în discuţia de marţi cu Putin la Moscova, cât şi în răspunsul la propunerile Washingtonului în materie de securitate, că doreşte încă să negocieze, a indicat Scholz.

El a arătat că Occidentul este dispus să negocieze cu Rusia, dar ‘fără a fi naiv’. ‘Vom face diferenţa clară între cereri nesustenabile şi interese de securitate legitime’, a subliniat cancelarul.

Putin s-a prevalat în mod clar în ultimul timp de istoria Rusiei, a mai spus Scholz, amintind textele publicate în care liderul rus deplângea prăbuşirea URSS şi declinul ‘Rusiei istorice’, precum şi discuţiile avute împreună marţi la Kremlin.

Trecutul nu poate fi folosit pentru o retrasare a frontierelor europene care ar submina pacea pe continent, a subliniat liderul german.

‘Dacă ne întoarcem suficient de departe în cărţile de istorie, putem găsi motive pentru războaie care să dureze o sută de ani şi să ne distrugă întregul continent. Pacea poate fi menţinută în Europa doar dacă frontierele nu mai sunt modificate’, a insistat el.

Potrivit lui Scholz, o lume multipolară apare în mod clar, odată cu emergenţa unor noi puteri, însă aceasta nu ar trebui să însemne că ţările trebuie să pretindă sfere de influenţe.

Citește și: Comisia Europeană atenţionează în legătură cu un aflux de refugiaţi în UE

După discursul cancelarului german, Ministerul de Externe de la Moscova a transmis că respingerea de către acesta a afirmaţiilor Moscovei despre un genocid în regiunea Donbas din estul Ucrainei este ‘inacceptabilă’.

‘Nu este cazul ca lideri germani să glumească pe subiectul genocidului’, a reacţionat diplomaţia rusă, potrivit agenţiei Interfax.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.