X

Scholz: Germania îşi va ‘intensifica’ cooperarea militară cu Suedia şi Finlanda

Cancelarul german Olaf Scholz a dat asigurări marţi că ţara sa îşi va “intensifica” cooperarea militară cu Suedia şi Finlanda, care caută garanţii de securitate pentru perioada de tranziţie până la integrarea lor în NATO, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Ne vom intensifica cooperarea militară, în special în regiunea Mării Baltice, şi prin exerciţii comune”, a afirmat Scholz în cadrul unei conferinţe de presă de la Berlin.

Citește și : Putin: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu este o problemă pentru Rusia

El a precizat că Suedia şi Finlanda vor putea conta pe susţinerea Germaniei, “în special în această situaţie foarte specială” care precede primirea lor în NATO.

De acum “este deja clar că ţările noastre sunt legate de obligaţia de a se întrajutora în conformitate cu articolul 51 al Cartei ONU, de a-şi furniza tot ajutorul şi toată susţinerea posibile pentru a se proteja reciproc”, a spus Scholz.

După aproape două secole de neutralitate şi apoi de nealiniere militară, Suedia şi Finlanda, membre UE, tocmai şi-au oficializat candidatura la NATO, consecinţă directă a invaziei ruse din Ucraina.

“Germania se va angaja ca procedura de aderare să se deruleze foarte rapid”, a adăugat cancelarul.

Numai membrii Alianţei beneficiază de garanţii de protecţie, nu candidaţii, ceea ce a determinat Suedia şi Finlanda să solicite asigurări de securitate din partea mai multor ţări membre NATO. Votul în unanimitate şi ratificarea parlamentară a celor 30 de state membre ale Alianţei sunt necesare pentru primirea unui nou membru.

Scholz s-a declarat “încrezător” că acest consens poate fi aşteptat, în pofida ameninţărilor de blocaj ale preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Citește și : Germania menţine OBLIGATIVITATEA măştii în aeroporturi şi aeronave

“Vedem cum acţionează Turcia, în special în situaţia de conflict actuală: ea deja a avut numeroase contribuţii constructive, prin aplicarea unor decizii privind strâmtoarea Bosfor, şi cred că putem păstra această încredere”, a declarat el.

Ankara reproşează în special Suediei şi Finlandei că nu a probat cererile de extrădare ale unor persoane pe care le acuză că sunt membre ale unor “organizaţii teroriste”, precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

Tags: berlinfinlandaNATOOlaf ScholzSuedia
Categorii: Diaspora