Scholz, la finalul summitului UE: Preţurile importurilor de gaze sunt prea mari, trebuie să le reducem

Publicat:

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, criticat pentru acordarea în mod unilateral de subvenţii masive pentru compensarea preţurilor la gaze, a afirmat, la finalul reuniunii Consiliului European, că tarifele la importurile de energie sunt “prea mari”, declarându-se încrezător într-o soluţie europeană, informează mediafax.

Olaf Scholz a confirmat că liderii ţărilor UE au stabilit să fie elaborat un plan comun pentru reducerea preţurilor la energie. “Preţurile importurilor de gaze sunt prea mari, trebuie să le reducem”, a afirmat Olaf Scholz, conform publicaţiei Die Welt, la finalul reuniunii de la Praga.


Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

Cancelarul Germaniei a pledat pentru noi negopcieri cu furnizori de gaze precum Statele Unite, Norvegia, ţări din zona Golfului Persic şi din Africa. “Încă avem multe de făcut”, a subliniat liderul de la Berlin.

Preşedintele rus Vladimir Putin “nu va reuşi să aducă Europa în genunchi prin şantajul în domeniul energiei”, a insistat Olaf Scholz.

Liderii UE au decis “implementarea unor mecanisme de solidaritate finaciară la nivel european” pentru a face faţă tarifelor mari la energie asociate crizei războiului din Ucraina, a afirmat anterior Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, la finalul reuniunii de la Praga.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

În cursul summitului, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, criticase planul Germaniei privind compensarea prin subvenţii de 200 de miliarde de euro a preţurilor la energie, iar cancelarul Olaf Scholz, susţinut de omologul său austriac, Karl Nehammer, reproşaseră lipsa unei soluţii comunitare elaborate de Bruxelles.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi “Martirul Unirii”, a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul Unirii", a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul...

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.