Scholz: Moneda în care Germania trebuie să plătească Rusiei pentru gazele importate este trecută în contract, respectiv euro sau dolarul

Publicat:

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, afirmă că moneda în care Germania trebuie să plătească Rusiei pentru gazele importate din această ţară este trecută în contract, iar aceasta este euro sau dolarul. Scholz reafirmă că Germania nu include în sancţiunile privind Rusia importurile de energie, însă arată că este nevoie de o reducere a dependenţei energetice faţă de Federaţia Rusă, arătând că Germania lucrează deja la diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi gaz. Afirmaţiile sale vin la o si după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Rusia nu va mai accepta plăţi în dolari sau în euro în contul livrărilor de gaze naturale către Uniunea Europeană (UE) şi a dat un termen de o săptămână autorităţilor ruse să implementeze un nou sistem de plată în ruble , scrie news.ro

„Contractele noastre stipulează moneda, moneda în care se plăteşte e parte din contract. Situaţia de bază este că moneda stabilită prin contract este euro sau dolarul. Şi apoi, noi în mod deliberat am impus aceste sancţiuni severe, am făcut multe eforturi, cu mult timp înainte ca războiul să înceapă, de această dată sancţiunile sunt diferite de toate cele pe care le-am impus anterior. Trebuiau luate decizii politice şi, în cele din urmă, ne-am gândit care ar fi acele sancţiuni care să provoace daune considerabile în sectorul financiar”, a afirmat Olaf Scholz joi după amiază, la finalul summit-ului NATO şi al G7 care au avut loc la Bruxelles.
El a subliniat că acesta este cazul celor mai multe dintre contractele privind furnizarea de energie dinspre Rusia. El spune că Germania nu include între sancţiunile impuse Rusiei pe cele privind importurile de gaz.
„Unele ţări sunt în mare măsură dependente de anumite importuri, de gaz, spre exemplu. Noi am luat decizia ca aceste importuri să nu fie parte din sancţiuni”; a adăugat oficialul german.
Acesta a adăugat că Germania a început deja să ia măsuri pentru a reduce dependenţa energetică. Astfel, el arată că se discută cu companiile care lucrează la diversificarea surselor de energie pentru a urgenta proiectele pe care le derulează. 
„Adevărul este că Germania lucrează deja la diversificarea surselor de aprovizionare, iar acest lucru se înscrie în strategia pe termen lung pe care o avem”,  mai spune cancelarul german. 
Scholz subliniază că mare parte dintre importurile de energie nu sunt folosite pentru mobilitate ori în zona rezidenţială, ci în industrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Festivalul ‘DOR de Chișinău’: Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție

Festivalul 'DOR de Chișinău': Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție Primăria Chișinău a organizat în premieră Festivalul „DOR de Chișinău”, un...

‘Diaspora Plantează Acasă’: Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni

'Diaspora Plantează Acasă': Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni Ministerul Mediului al Republicii Moldova, în colaborare cu Biroul...

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării Zilele Diasporei, organizate tradițional în Republica Moldova în luna august, sunt marcate în zeci de localități din...

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august Cetățenii reveniți acasă din diasporă sunt invitați să participe, în perioada 14...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.