Scholz promite să nu ignore ‘controversele’ în timpul vizitei sale în China

Publicat:

Cancelarul german Olaf Scholz, criticat pentru decizia sa de a se deplasa vineri în China, a dat asigurări că nu va ignora controversele existente în relaţia cu Beijingul, dar că va căuta cooperarea cu acesta, relatează AFP, potrivit agerpres

”Noi căutăm cooperarea care este în interesul celor două părţi”, a scris Scholz într-un articol publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung consacrat mizelor acestei vizite.


Citește și : China va încuraja majorarea investiţiilor străine în industrie

Olaf Scholz, primul lider european care se deplasează în China începând din 2019, a enumerat diferitele ”subiecte dificile” pe care intenţionează să le abordeze în discuţiile cu autorităţile chineze. Printre aceste teme, el a menţionat ”respectarea libertăţilor civile şi politice, precum şi drepturile minorităţilor etnice”, cum ar fi uigurii musulmani din regiunea Xinjiang.

De asemenea, cancelarul german a amintit de ”situaţia tensionată din jurul Taiwanului”.

Referitor la războiul din Ucraina, Scholz a insistat pe ”responsabilitatea particulară a Chinei în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate” al ONU.

Olaf Scholz, care va fi însoţit de industriaşi, precum directorii grupurilor Volkswagen şi BASF, şi-a exprimat regretul faţă de lipsa de reciprocitate în raporturile economice între Germania şi China: ”Suntem departe, prea departe, în ceea ce priveşte accesul la piaţă pentru companii, licenţele şi protejarea proprietăţii intelectuale”.

Citește și : Rusia REVINE în acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene

Liderul german i-a cerut Beijingului să depună eforturi sporite cu privire la politica privind mediul. ”Fără o acţiune decisă pentru reducerea emisiilor în China, noi nu vom putea câştiga bătălia contra schimbărilor climatice”, a explicat el.

Cancelarul german se va întâlni cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu premierul Li Keqiang în aceeaşi zi, ca urmare a politicii stricte zero COVID promovate de Beijing.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.