Scholz: Putin nu şi-a îndeplinit niciun obiectiv în războiul din Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin nu şi-a îndeplinit niciun obiectiv în războiul din Ucraina, susţine cancelarul german Olaf Scholz, potrivit DPA şi Reuters, scrie agerpres

“Niciunul dintre planurile lui Putin nu a funcţionat”, a precizat Scholz într-o declaraţie susţinută miercuri în Bundestag, adăugând că preşedintele rus a făcut o eroare de calcul fundamentală.

Citește și : Charles Michel le cere liderilor UE să garanteze continuarea sprijinului militar şi financiar pentru Ucraina

El a crezut că trupele sale vor ocupa Ucraina în câteva zile şi că Europa şi Occidentul democrat sunt prea divizate pentru a ajuta Ucraina eficient, a explicat cancelarul german.

“A crezut că poate seca solidaritatea Europei oprindu-ne robinetul cu gaz”, a declarat Scholz.

Putin s-a înşelat “în legătură cu curajul ucrainenilor, cu Europa, cu noi, cu caracterul democraţiilor noastre, cu voinţa noastră de a rezista imperialismului şi maniei de mare putere”, a mai spus el.

Scholz a reiterat că Uniunea Europeană este unită în sprijinul său pentru Ucraina şi, într-o aparentă referire la Ungaria, a spus că încercările de a submina valorile UE prin blocarea unor măsuri de politică externă vor eşua.

“Oricine consideră că poate submina valorile UE, la care s-a angajat fiecare stat membru, prin blocarea politicilor sale externe şi de securitate, va eşua în această încercare”, a mai afirmat el în parlament.

La începutul acestei săptămâni, Ungaria a renunţat la obiecţiile sale faţă de un împrumut al UE pentru Kiev după deblocarea parţială a unui sprijin financiar care fusese îngheţat anterior din cauza îngrijorărilor privind statul de drept.

Citește și : Casa Albă critică atacurile lui Elon Musk la adresa imunologului Anthony Fauci: ‘Incredibil de periculoase’

Sprijinul pentru Ucraina, inclusiv sancţiunile împotriva Rusiei, va fi menţinut şi intensificat atât timp cât Putin îşi continuă războiul împotriva Kievului, a subliniat el.

“Nimeni nu suferă mai mult din cauza războiului dus de Rusia decât ucrainenii, iar noi rămânem ferm alături de ei”, a adăugat Scholz.

Tags: Olaf ScholzrazboiucrainaVladimir Putin
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina