Scholz şi Macron i-au cerut lui Putin ‘negocieri directe serioase’ cu Zelenski

Publicat:

Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron i-au cerut preşedintelui rus Vladimir Putin, într-o discuţie telefonică purtată sâmbătă, ‘negocieri directe serioase’ cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-o convorbire de 80 minute cu Putin, Scholz şi Macron ‘au insistat asupra unei încetări imediate a focului şi a retragerii trupelor ruse’, indică un comunicat al cancelariei de la Berlin.


Citește și : Putin vrea să restaureze imperiul rus şi războiul ar putea să nu se încheie în 2022

Macron şi Scholz ‘l-au chemat pe preşedintele rus la negocieri directe serioase cu preşedintele ucrainean şi la o soluţie diplomatică a conflictului’.

Convorbirea, care a avut loc, potrivit Berlinului, la iniţiativa celor doi lideri occidentali, a fost ‘consacrată continuării războiului rus în Ucraina şi eforturilor de a i se pune capăt’.

Totodată, cancelarul german şi preşedintele francez ‘l-au chemat pe preşedintele rus să vegheze la o ameliorare a situaţiei umanitare a populaţiei civile’.

Cei doi lideri occidentali ‘au luat notă în mod pozitiv de angajamentul preşedintelui rus de a-i trata pe luptătorii capturaţi în conformitate cu dreptul internaţional umanitar, în particular cu convenţiile de la Geneva, şi de a garanta un acces neîngrădit Comitetului internaţional al Crucii Roşii’.

În cursul discuţiei a fost abordată şi ‘situaţia alimentară mondială, deosebit de tensionată din cauza războiului de agresiune rus’, cancelaria germană menţionând că ‘preşedintele Putin a dat asigurări că vrea să permită exportul de cereale din Ucraina, mai ales pe cale maritimă’.

Citește și : Armele au devenit cauza principală de deces în rândul tinerilor americani

Vladimir Putin s-a ‘angajat ca Rusia să nu profite de deschiderea centurii de mine instalate pentru a proteja porturile ucrainene, spre a permite exporturile de cereale cu nave, pentru a purta acţiuni ofensive’, adaugă comunicatul Berlinului, precizând că cei trei lideri au fost acord asupra ‘rolului central’ pe care trebuie să-l joace ONU pentru garantarea exporturilor.

Conform preşedinţiei franceze, Emmanuel Macron şi Olaf Scholz i-au cerut lui Vladimir Putin să-i elibereze pe cei 2.500 de luptători retraşi în complexul siderurgic Azovstal din Mariupol şi care au fost făcuţi prizonieri de ruşi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor Rusia trebuie să îşi majoreze exporturile de gaze lichefiate pentru...

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina Fostul preşedinte al SUA Donald Trump a...

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina Europa şi SUA vor avea probleme cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.