X

Schröder, un apropiat al lui Putin, pe punctul de a-şi pierde privilegiile de fost cancelar

Fostul cancelar german Gerhard Schröder este foarte aproape de a fi sancţionat pentru refuzul de a condamna explicit invazia rusă în Ucraina, coaliţia de guvernare – condusă de Partidul Social Democrat (SPD), din care a făcut parte şi pe l-a condus o vreme – pregătindu-se să-i taie unele din drepturile speciale de care beneficiază ca fost şef al executivului federal, transmite miercuri dpa, potrivit agerpres

Conform unei propuneri a guvernului ce ar urma să fie aprobată joi de comisia pentru buget, Schröder îşi va pierde biroul pus la dispoziţie şi personalul aferent, dar îşi va putea păstra pensia şi protecţia personală.

Citește și : 959 de militari ucraineni de la Azovstal s-au predat de luni (Moscova)

Propunerea coaliţiei nu dă curs cererii opoziţiei conservatoare ca Schröder să-şi piardă şi pensia.

Opoziţia a argumentat că Schröder dăunează reputaţiei internaţionale a Germaniei prin faptul că nu se distanţează de preşedintele rus Vladimir Putin şi îşi păstrează funcţiile în diferite companii energetice ruse.

Gerhard Schröder a fost cancelar din 1998 până în 2005, fiind ultimul social-democrat din fruntea guvernului înaintea lui Olaf Scholz.

Citește și : Marine Le Pen: O extindere a NATO sau UE ‘nu are vocaţia’ să favorizeze pacea

 

Ulterior a lucrat pentru companiile Nord Stream, Gazprom şi Rosneft, printre altele.

Conducerea SPD i-a cerut să demisioneze din partid şi au existat, de asemenea, cereri pentru excluderea sa.

Tags: gazpromGerhard SchröderNord StreamOlaf ScholzSPDucraina
Categorii: Diaspora