X

Şcolile de samba au făcut spectacol în prima seară a defilărilor de pe Sambadrom

Tot fastul şi creativitatea ireverenţioasă a Carnavalului de la Rio de Janeiro, exprimate de această dată printr-un carusel de modă veche, suspendat şi din care ieşeau scântei, dragoni înspăimântători şi un car alegoric în culorile focului, care simbolizează seceta, au fost prezente la întâlnirea cu publicul duminică seară pe Sambadrom, care a vibrat în ritmurile frenetice ale instrumentelor de percuţie, informează AFP, potrivit agerpres.

Parada i-a impresionat pe cei 70.000 de spectatori şi pe milioanele de brazilieni aflaţi în faţa televizoarelor în prima dintre cele două nopţi dedicate defilărilor şcolilor de samba.

Citeşte şi: Iranul neagă că ar fi îmbogăţit uraniu peste nivelul de 60% – Black News

Defilarea şcolii Grande Rio a făcut publicul să plonjeze în universul copilăriei, prezentând un carusel rotativ, suspendat la trei metri înălţime.

Pe căluşeii roz nu se aflau copii, ci dansatoare în costume aurii, care se învârteau sub un cer iluminat de scântei lansate în aer de un dispozitiv montat pe acelaşi car alegoric.

La câţiva metri mai departe, alte dansatoare purtau costume în culorile vatei de zahăr.

În aceeaşi seară, puţin mai devreme, şcoala Imperio Serrano a deschis balul defilărilor cu un car alegoric imens, decorat cu capete proeminente de dragoni.

Gurile dragonilor aurii şi verzi se deschideau şi se închideau, graţie unui mecanism ingenios, în timp ce dansatori în costume aurii dansau pe platformele carului alegoric.

Speranţă după tenebre

2023 marchează marea revenire a Carnavalului de la Rio în toată splendoarea sa. În 2021, carnavalul a fost anulat în întregime din cauza pandemiei de COVID-19, iar în 2022 a fost amânat pentru luna aprilie şi cortegiile stradale nu au fost autorizate.

Aceasta este totodată prima ediţie organizată după revenirea la putere a unei legende a stângii braziliene, Luiz Inacio Lula da Silva, care l-a învins în octombrie 2022 pe preşedintele de extrema dreaptă Jair Bolsonaro în alegerile prezidenţiale. Lula da Silva a şi promis, de altfel, că va reda culturii simbolurile sale de nobleţe, după numeroase tăieri bugetare şi acuzaţii de cenzură formulate în perioada guvernării precedente.

“Acest carnaval are loc după o alegere istorică. După tenebre, ne regăsim speranţa într-un viitor mai bun”, a declarat Debora Soares, un model de 25 de ani, care s-a fotografiat alături de un imens car alegoric auriu pe care se pregătea să urce pentru a dansa.

“Odată cu această schimbare de guvern, simţim o bucurie de două ori mai mare”, a adăugat Amanda Olivia, o creatoare de costume, în vârstă de 34 de ani.

Şcolile de samba braziliene, localizate în majoritatea lor în favele, poartă culorile unui întreg cartier. Ele se pregătesc tot anul pentru marele lor spectacol, care nu poate să depăşească 70 de minute, riscând în caz contrar să fie depunctate de membrii nemiloşi ai juriului carnavalului.

Cele 12 şcoli principale (şase au defilat duminică, iar ultimele şase vor defila luni) sunt evaluate în funcţie de nouă criterii foarte precise, precum calitatea carelor alegorice, cea a costumelor, alegerea tematicii principale şi coregrafia executată de “comissao de frente” – grupul de dansatori de excepţie care deschid defilarea.

“Fiori”

“Am emoţii, nu m-am gândit niciodată că aş putea dansa pe Sambadrom, este prima mea defilare. Când ajungi aici şi vezi aceste care maiestuoase, când vezi cât este de impresionant, începi să ai fiori”, a declarat Gabriel Rodrigues, un student la economie al cărui chip era vopsit în roşu şi negru.

Noul ministru al Culturii din Brazilia, Margareth Menezes, a defilat cu ultima şcoală care a pătruns pe Sambadrom în noaptea de duminică spre luni, Mangueira. Parada sa a evidenţiat bogăţia Carnavalului din Salvador de Bahia, o regiune din nord-estul ţării, considerată leagănul culturii afro-braziliene.

Nord-estul Braziliei a fost omagiat şi în timpul defilărilor şcolilor Unidos da Tijuca şi Mocidade, cea din urmă prezentând spectatorilor un car somptuos în culori strălucitoare, care sugerau ariditatea din cea mai săracă regiune a ţării, devenită fieful electoral al preşedintelui Lula da Silva.

Citeşte şi: Preşedintele Ucrainei spune că ruşii au suferit pierderi ‘extraordinar de semnificative’ – Black News

În timp ce noaptea de la Rio de Janeiro este marcată de feeria defilărilor de pe Sambadrom, primele ore ale dimineţii sunt ritmate de cortegiile muzicale ale “blocos” (formaţii) care însufleţesc străzile oraşului, atrăgând – unele dintre ele – sute de mii de persoane, pentru o petrecere frenetică în timpul căreia sunt consumate cantităţi mari de alcool.

Însă ediţia din acest an a Carnavalului de la Rio a fost îndoliată de o furtună care a făcut cel puţin 36 de victime după alunecările de teren şi inundaţiile produse în statul vecin Sao Paulo. 

Tags: BraziliacarnavalLuiz Inacio Lula da SilvaRio de JaneiroSambadrom
Categorii: Știrile zilei