Şcolile primare din New Delhi SE ÎNCHID din cauza poluării

Publicat:

Şcolile primare din capitala Indiei, New Delhi, vor fi închise începând de sâmbătă şi vor fi luate în considerare şi restricţii ale traficului rutier, a anunţat liderul guvernului local vineri, în contextul în care metropola indiană continuă să fie afectată de niveluri ridicate ale poluării aerului, informează Reuters, potrivit agerpres.

Mai mulţi rezidenţi s-au plâns din cauza unor dificultăţi de respiraţie şi iritaţii la nivelul ochilor, nasului şi gâtului, într-o perioadă în care indicele de calitate a aerului a ajuns să fie inclus în categoriile “sever” şi “periculos” la cele mai multe dintre staţiile de monitorizare, potrivit datelor transmise de Consiliul Central de Control al Poluării.


Citeşte şi: Netanyahu REVINE şi consecinţele sunt SEISMICE – Black News

Dacă acest indice ajunge să fie inclus în categoria “sever” – peste 400 -, atunci el afectează sănătatea oamenilor, având impacturi severe asupra persoanelor cu boli preexistente, a precizat guvernul federal indian.

“Închidem şcolile primare din New Delhi începând de mâine (sâmbătă – n.r.)… De asemenea, închidem activităţile în aer liber pentru toţi elevii începând din clasa a V-a”, a anunţat Arvind Kejriwal într-o conferinţă de presă.

Decizia privind închiderea şcolilor a fost luată după ce mai mulţi părinţi îngrijoraţi şi activişti de mediu s-au exprimat pe reţelele de socializare, îndemnând autorităţile locale să ia în considerare impactul pe care poluarea îl are asupra copiilor.

Oficialii din districtul Noida, un oraş-satelit al metropolei New Delhi, le-au cerut joi şcolilor locale să organizeze doar cursuri online pentru elevii până în clasa a VIII-a.

New Delhi este un oraş cu o populaţie de aproximativ 20 de milioane de locuitori şi, totodată, cea mai poluată capitală a lumii. Metropola indiană este afectată de smog în fiecare iarnă, întrucât aerul rece captează praful din construcţii, emisiile de gaze ale vehiculelor şi fumul rezultat din arderea reziduurilor agricole din statele învecinate Haryana şi Punjab înaintea noului sezon de însămânţări.

Citeşte şi: Greta Thunberg: ‘Este timpul să transformăm sistemul capitalist opresiv și rasist al Occidentului! – Black News

Guvernul din New Delhi analizează şi posibilitatea de a implementa restricţii legate de circulaţia vehiculelor pe drumurile publice, a adăugat Arvind Kejriwal.

Consiliul federal pentru controlarea poluării din India a interzis joi seară intrarea camioanelor diesel care transportă bunuri neesenţiale în capitala ţării. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: ‘Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor’

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: 'Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor' Discuții pe tonuri înalte în ședința de...

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez Polonia se află pe locul șapte printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, iar valoarea comerțul exterior în...

România, lider în importurile de ulei de floarea soarelui din Moldova

România, lider în importurile de ulei de floarea soarelui din Moldova În 2023, România, ca stat membru al UE, a devenit lider în importurile de...

Anatol Țăranu: Noi putem intra în UE realizând concomitent și idealul național, de Unire cu România

Anatol Țăranu: Noi putem intra în UE realizând concomitent și idealul național, de Unire cu România „Cea mai bună integrare europeană este prin Unirea cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.