Școlile şi restaurantele din Grecia vor rămâne închise până la 7 ianuarie

Publicat:

Guvernul grec a anunţat luni că şcolile, restaurantele şi terenurile de sport nu vor fi redeschise până la 7 ianuarie, prelungind astfel cea mai mare parte a restricţiilor decise luna trecută în scopul limitării răspândirii coronavirusului, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Grecia a impus un lockdown naţional în noiembrie, al doilea din acest an, după o creştere agresivă a numărului de infectări, şi a prelungit-o ulterior de două ori, cel mai recent până la 14 decembrie.


Citește și : Maduro îşi consolidează hegemonia în Venezuela şi preia controlul parlamentului

Într-un briefing televizat, purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas, a declarat luni că sistemul sanitar se află în continuare sub o presiune enormă şi că unele restricţii, printre care interdicţia de deplasare pe timp de noapte şi între regiuni, nu vor trebui ridicate până luna viitoare.

Pe lângă şcoli, terenuri sportive şi restaurante, pe perioada sărbătorilor de iarnă vor rămâne închise şi sălile de sport şi instalaţiile de schi, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Magazinele de sezon, care vând doar produse specifice Crăciunului, s-au redeschis luni pentru câteva zile. Până la finalul săptămânii, guvernul va mai anunţa decizii cu privire la funcţionarea bisericilor, a sectorului de retail şi a frizeriilor, a menţionat Petsas.

Grecia a raportat până acum 111.471 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 3.003 decese.

Citește și : FOAMETEA face ravagii în SUA! Pandemia a acutizat criza alimentară

Primul lockdown a fost impus la scurt timp după apariţia primelor cazuri de COVID-19 în februarie.

Cu o economie ce iese dintr-o criză de un deceniu a datoriilor, Grecia a fost nevoită să-şi redeschidă sectorul vital al turismului, principala sursă de venituri, în vârful sezonului estival. Începând din octombrie a înregistrat o creştere rapidă a numărului de infectări, mai ales în nordul ţării, unde spitalele funcţionează aproape la capacitate maximă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos Pentru prima dată în istoria Țărilor de Jos, în prima jumătate a...

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze Pe fondul unei producții ridicate de gaze naturale, România încă înmagazinează gaze la...

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi “Martirul Unirii”, a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul Unirii", a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul...

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.