X

Scotland Yard a cheltuit peste 8,5 milioane de lire pe deplasări cu avionul în perioada aprilie 2015 – decembrie 2017

Poliţia metropolitană londoneză, Scotland Yard, a cheltuit peste 8,5 milioane de lire pe deplasări cu avionul în mai puţin de trei ani, relevă statistici citate luni de Press Association, potrivit agerpres.

Scotland Yard a cumpărat 13.763 de bilete de avion în perioada aprilie 2015 – decembrie 2017, conform datelor puse la dispoziţie la solicitarea Alianţei Contribuabililor britanici.

Citește și : Un candidat la alegerile parlamentare din Irak a fost asasinat

Din totalul celor 8.577.748 de lire, peste jumătate – aproape 4.840.000 de lire – au fost cheltuiţi pe bilete la clasele premium economy, business şi clasa întâi.

Un purtător de cuvânt al poliţiei metropolitane a dat asigurări că în toate cazurile au fost achiziţionate biletele cele mai ieftine care să corespundă necesităţilor călătorilor şi că de obicei clasa business este folosită doar pentru zboruri mai lungi de şase ore.

Alianţa Contribuabililor a apreciat că este “nepotrivit” să se cheltuiască atât de mult pe zboruri scumpe într-un moment în care londonezii sunt preocupaţi de creşterea numărului de infracţiuni violente.

Citește și : Inventatorul danez, condamnat la închisoare pe viaţă pentru crimă, vrea să scape mai repede de puşcărie

Tags: Alianţa ContribuabililoravionbileteScotland Yardzboruri
Categorii: Diaspora