X

Scriitorul şi jurnalistul francez Jean-René Van der Plaetsen a câştigat premiul Interallie pe 2017

Scriitorul şi jurnalistul francez Jean-René Van der Plaetsen a câştigat miercuri premiul Interallie pe 2017 pentru romanul “La nostalgie de l’honneur”, publicat de editura Grasset, un volum dedicat bunicului său pe linie maternă, generalul Jean Crepin, un reprezentant de marcă al Rezistenţei franceze din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează agerpres .

Jean-Rene Van der Plaetsen, recompensat în octombrie şi cu premiul Jean Giono, a fost desemnat câştigător al premiului Interallie pe 2017 în cel de-al treilea tur de scrutin, cu şapte voturi. François-Henri Désérable (“Un certain M. Piekielny”) a primit trei voturi, iar Nicolas d’Estienne D’Orves (“La gloire des maudits”) a primit un vot. Lista finaliştilor din acest an a fost completată de Alice Zeniter, autoarea romanului “L’art de perdre”.

“La nostalgie de l’honneur” este primul volum publicat de Jean-René Van der Plaetsen, care deţine funcţia de director delegat al publicaţiei Figaro Magazine.

Citește și : Statele Unite consideră că violențele au stat la baza ‘epurării etnice’ împotriva etnicilor rohingya

Cartea lui prezintă destinul bunicului pe linie maternă al scriitorului, simpatizant al lui Charles de Gaulle, erou al bătăliei de la Bir Hakeim (1942), colaborator apropiat al generalului Leclerc în timpul eliberării Franţei, înainte de a deveni comandant-şef în Algeria şi, apoi preşedintele companiei Aerospatiale.

Dincolo de portretul acestei figuri familiale, cartea vorbeşte despre acei ofiţeri francezi care, după Al Doilea Război Mondial, în timpul căruia au contribuit la eliberarea Europei de sub dominaţia nazistă, au plecat să lupte în străinătate împotriva celora care îşi cereau independenţa, în Indochina şi în Algeria.

Scriitorul s-a declarat foarte emoţionat să primească acest premiu literar chiar în ziua aniversării naşterii generalului Leclerc (născut pe 22 noiembrie 1902 şi decedat în 1947). “Dedic acest premiu generalului Leclerc şi tuturor acelora care au luptat alături de el”, a declarat Jean-Rene Van der Plaetsen.

Scriitorul a fost crescut în cultul eroilor francezi. “Este un fapt: epoca noastră nu mai are simţul onoarei. De aceea, întrucât a pierdut gustul pentru îndrăzneală şi pentru panaş, este uneori atât de plictisitoare”, a afirmat scriitorul şi jurnalistul francez.

Cartea lui reprezintă mai puţin o biografie a aceluia căruia scriitorul îi spune “Bunic”, ci mai degrabă o meditaţie despre valorile tradiţionale, inclusiv despre fidelitate.

Premiul Interallie a fost creat în 1930 şi a fost conceput iniţial pentru a recompensa un roman scris de un jurnalist. Acest trofeu literar este atribuit în fiecare an în luna noiembrie de un juriu care se reuneşte în restaurantul Lasserre din Paris.

În 2016, premiul Interallie a fost atribuit scriitorului Serge Joncour, desemnat învingător pentru romanul său intitulat “Repose-toi sur moi”, publicat de editura Flammarion.

Prix Interallie încheie sezonul marilor premii literare franceze din 2017. Pe 26 octombrie, Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze a fost câştigat de Daniel Rondeau, pentru volumul “Mechaniques du chaos”. Premiul Goncourt, cel mai prestigios trofeu din literatura francofonă, a fost decernat pe 6 noiembrie scriitorului Eric Vuillard pentru romanul “L’ordre du jour”. În aceeaşi zi, premiul Renaudot a revenit scriitorului Olivier Guez pentru volumul “La disparition de Josef Mengele”. Pe 8 noiembrie, Philippe Jaenada a câştigat premiul Femina pe anul 2017, care i-a fost atribuit pentru volumul “La serpe”. Scriitorul Yannick Haenel a câştigat pe 9 noiembrie premiul Medicis pentru roman francez cu volumul “Tiens ferme ta couronne”.

Tags: InterallieJean-René Van der PlaetsenLa nostalgie de l'honneur
Categorii: Social