Scrutinul a fost invalidat în opt localităţi

Publicat:

Scrutinul a fost invalidat în opt localităţi

Alegerile locale de duminică din Republica Moldova au fost invalidate în opt din cele 898 localităţi în care s-a desfăşurat scrutinul, ca urmare a unei prezenţe la urne sub 25%, a anunţat, duminică seară, preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, transmite agerpres.

Potrivit sursei citate, în aceste localităţi vor fi organizate peste două săptămâni noi alegeri, însă cu aceiaşi candidaţi şi cu aceleaşi consilii şi birouri electorale.


“Am constatat că din cele 898 de localităţi din ţară, în opt dintre acestea avem o prezenţă la urne sub 25 de procente. Aceste localităţi sunt satul Sămănanca – raionul Orhei, satul Cunicea – raionul Floreşti, comuna Nicolaevca – raionul Floreşti, satul Chirsova- Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia, satul Aluatu – raionul Taraclia, satul Cotovscoe – Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia, comuna Salcia – raionul Taraclia şi satul Chioselia Rusă – Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia. Conform Codului electoral, alegerile pot fi considerate valabile dacă la ele participă mai mult de o pătrime de alegătorii înscrişi în listele electorale”, a afirmat Caraman.

De asemenea, localităţile Chioselia Rusă şi Cotovscoe au rămas fără candidat la funcţia de primar, după ce Partidul “Şansă” a fost exclus din alegerile locale de duminică, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman.

Scrutinul a fost invalidat în opt localităţi

Potrivit sursei citate, cele două localităţi aveau înregistrat câte un singur candidat la funcţia de primar, iar aceştia au fost excluşi din alegeri în baza unei decizii adoptate vineri de Comisia pentru Situaţii Excepţionale.

Citeşte şi: Alegeri locale generale: Mai puţin de jumătate din totalul alegătorilor s-au prezentat la urne – Stiripesurse.md

Toate candidaturile depuse de Partidul Politic “Şansă” la alegerile locale de duminică din Republica Moldova au fost anulate, a anunţat, vineri, premierul Dorin Recean.

Potrivit acestuia, decizia a fost adoptată de Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, “în baza faptului că au fost identificate activităţi de influenţare a proceselor electorale pe teritoriul ţării în scopul promovării intereselor statului străin, Federaţia Rusă, prin intermediul unui grup criminal organizat, condus de cetăţeanul Ilan Şor, prin Partidul Politic Şansa”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.