Sculptor francez, umilit de UNESCO după ce organizaţia a acoperit organele sexuale ale lucrărilor sale cu lenjerie

Publicat:

Agenţia culturală a Naţiunilor Unite, UNESCO, a fost criticată pentru că a acoperit organele sexuale ale unor sculpturi cu lenjerie intimă, scrie CNN, potrivit news.ro .

Expoziţia cu lucrările sculptorului francez Stéphane Simon, ce reprezintă figuri redate în stil clasic în timp ce îşi fac selfiuri, a fost deschisă la Paris în timpul evenimentului Zilele Patrimoniului European al UNESCO din septembrie.


Citește și : Cel puţin 53 de militari şi un civil şi-au pierdut viaţa într-un atac terorist în Mali

Oficialii au decis să acopere părţile intime ale lucrărilor de artă cu lenjerie, spre surprinderea artistului şi a comentatorilor de artă.

Simon a declarat la CNN că gestul a fost “dezgustător” iar experienţa “umilitoare”.

“M-am simţit ruşinat, atât de supărat să-mi văd anii de muncă şi cercetare ruinaţi”, a adăugat el. “Pentru două zile, vizitatorii au venit să mă întrebe de ce am făcut asta şi le-am spus că nu a fost alegerea mea”.

Lucrările de artă, care fac parte din proiectul “In Memory of Me”, au fost create pentru a arăta diversitatea culturală şi cât s-a răspândit obiceiul selfiului în ultimii ani.

“Ar fi trebuit să-mi petrec două zile explicând legătura fascinantă dintre practica selfiului şi istoria antică greacă”, a adăugat Simon.

El a spus că a vorbit despre problema nudităţii în timpul întâlnirii cu cei de la UNESCO, înaintea evenimentului, dar că atunci nu i s-a cerut să acopere lucrările, ci cu câteva zile înainte de expunere şi nu a avut timp pentru a modifica sculpturile în mod corespunzător.

Citește și : VIDEO – Israelul a bombardat Fâşia Gaza, după ce a fost lovită de tiruri cu rachete

The Times a citat un purtător de cuvânt care a spus: “Nu am vrut să-l cenzurăm pe artist şi înţelegem că se simte rănit”.

Simon a precizat pentru CNN că organizaţia a recunoscut “o greşeală făcută de o angajată”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.