X

Sculptor francez, umilit de UNESCO după ce organizaţia a acoperit organele sexuale ale lucrărilor sale cu lenjerie

Agenţia culturală a Naţiunilor Unite, UNESCO, a fost criticată pentru că a acoperit organele sexuale ale unor sculpturi cu lenjerie intimă, scrie CNN, potrivit news.ro .

Expoziţia cu lucrările sculptorului francez Stéphane Simon, ce reprezintă figuri redate în stil clasic în timp ce îşi fac selfiuri, a fost deschisă la Paris în timpul evenimentului Zilele Patrimoniului European al UNESCO din septembrie.

Citește și : Cel puţin 53 de militari şi un civil şi-au pierdut viaţa într-un atac terorist în Mali

Oficialii au decis să acopere părţile intime ale lucrărilor de artă cu lenjerie, spre surprinderea artistului şi a comentatorilor de artă.

Simon a declarat la CNN că gestul a fost “dezgustător” iar experienţa “umilitoare”.

“M-am simţit ruşinat, atât de supărat să-mi văd anii de muncă şi cercetare ruinaţi”, a adăugat el. “Pentru două zile, vizitatorii au venit să mă întrebe de ce am făcut asta şi le-am spus că nu a fost alegerea mea”.

Lucrările de artă, care fac parte din proiectul “In Memory of Me”, au fost create pentru a arăta diversitatea culturală şi cât s-a răspândit obiceiul selfiului în ultimii ani.

“Ar fi trebuit să-mi petrec două zile explicând legătura fascinantă dintre practica selfiului şi istoria antică greacă”, a adăugat Simon.

El a spus că a vorbit despre problema nudităţii în timpul întâlnirii cu cei de la UNESCO, înaintea evenimentului, dar că atunci nu i s-a cerut să acopere lucrările, ci cu câteva zile înainte de expunere şi nu a avut timp pentru a modifica sculpturile în mod corespunzător.

Citește și : VIDEO – Israelul a bombardat Fâşia Gaza, după ce a fost lovită de tiruri cu rachete

The Times a citat un purtător de cuvânt care a spus: “Nu am vrut să-l cenzurăm pe artist şi înţelegem că se simte rănit”.

Simon a precizat pentru CNN că organizaţia a recunoscut “o greşeală făcută de o angajată”.

Tags: In Memory of MelenjeriesculptorStéphane SimonUNESCO
Categorii: Diaspora