Scurgerea de informaţii clasificate din SUA reprezintă un incident grav pentru Australia

Publicat:

O posibilă scurgere de informaţii din partea Statelor Unite este un incident ”grav”, a declarat marţi şeful Statului major al forţelor armate australiene, Angus Campbell, în legătură cu apariţia recentă a unor documente clasificate care se referă în special la invazia rusă în Ucraina, informează Reuters, potrivit agerpres.

Trei oficialităţi americane au dezvăluit că agenţiile de securitate analizează modul în care se desfăşoară schimbul cu cele mai sensibile informaţii în interiorul guvernului american.


Citeşte şi: Țară în service. Cum a ajuns România din țara cea mai primitoare cu refugiații, în cea care le face bagajele: ‘Suntem în pragul foametei!’

”Problema menţinerii securităţii informaţiilor este esenţială pentru dezvoltarea capacităţii naţionale şi pentru consolidarea încrederii între aliaţi şi parteneri”, a spus Campbell în timpul unei dezbateri organizate de Institutul Lowy din Sydney.

În intervenţia sa, Angus Campbell a spus că lupta pentru dominaţie în regiunea Asia-Pacific va mai dura, dar a precizat că Australia se concentrează pe descurajarea conflictelor şi pe consolidarea angajamentelor sale cu ţările partenere.

Parteneriatul AUKUS (Australia-Regatul Unit-SUA) pentru achiziţionarea de submarine cu propulsie nucleară este cel mai cunoscut exemplu de angajament, a spus el, însă Australia cooperează de asemenea cu ţări din Asia de Sud-Est şi cu insule din Pacific.

Potrivit lui Campbell, războiul din Ucraina a arătat că nu există nicio modalitate de a prezice exact modul în care un conflict se va desfăşura.

Citeşte şi: Documente recent apărute dezvăluie amploarea operațiunilor de spionaj ale SUA și greutățile armatei ruse – Black News

”Încurajez toate părţile din zone cu tensiuni internaţionale să găsească alte căi de a depăşi acele tensiuni. O regiune Indo-Pacifică stabilă, sigură, liberă şi deschisă pentru toate naţiunile este în interesul Australiei”, a subliniat el.

Apariţia recentă în spaţiul public a unor documente secrete, dezvăluită săptămâna trecută de cotidianul american The New York Times, se referă la evaluări şi rapoarte ale serviciilor de informaţii americane în special în legătură cu războiul din Ucraina, China, Orientul Mijlociu şi Africa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.