
Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a avut o întrevedere cu echipa de experți niponi implicați în implementarea proiectului „Data Collection Survey for Promoting Cross-Border Logistics”, sprijinit de Agenția Japoneză de Cooperare Internațională (JICA).
Citește și: Numărul șomerilor a scăzut cu 13,5% faţă de anul trecut
Proiectul, lansat recent, are drept obiectiv studiul logisticii transfrontaliere, cu accent pe transportul feroviar și identificarea soluțiilor pentru extinderea rutelor comerciale, cu formularea unui set de recomandări privind direcțiile prioritare de dezvoltare.
În cadrul discuțiilor, experții niponi au fost informați despre procedurile de vămuire a mărfurilor la import, export și tranzit, volumele și tipul de mărfuri, echipamentele de control vamal utilizate pe cale ferată, dar și instrumentele implementate de Serviciul Vamal pentru facilitarea comerțului transfrontalier.
Urmare a întrevederii, părțile au convenit asupra unei cooperări active pe perioada desfășurării studiului, fiind reiterată deschiderea Serviciului Vamal pentru furnizarea datelor și a informațiilor relevante care vor sta la baza recomandărilor finale pentru îmbunătățirea infrastructurii feroviare și optimizarea fluxurilor comerciale la frontiera Republicii Moldova.
This post was last modified on 30/09/2025 13:45 13:45