Se caută un alt moderator pentru dezbaterea electorală de duminică

Se caută un alt moderator pentru dezbaterea electorală de duminică

Se caută un alt moderator pentru dezbaterea electorală de duminică dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo.

Citește și: Chicu cere demisia șefei PA pe care o numește „ipocrită”

După ce mai multe posturi de televiziune au declarat că vor boicota dezbaterea, după ce a fost anunțat numele jurnalistului care o va modera și după valul reacțiilor negative, echipa Maiei Sandu solicită Consiliului de Presă să identifice alți moderatori.

„Având în vedere că scopul unei dezbateri este să fie urmărită de cetățeni la nivel național, facem un apel către Consiliul de Presă să identifice 1, 2 sau câți moderatori consideră și orice moderator consideră potrivit, să propună formatul dezbaterii și să organizeze dezbaterea. Am propus acest lucru și echipei contracandidatului. Noi acceptăm, în continuare, orice format și orice moderator, dar este important ca această dezbatere să aibă loc conform legii și să fie transmisă de cât mai multe instituții media”, precizează șeful Cabinetului președintelui Republicii Moldova, Adrian Băluțel.

Precizăm că dezbaterea dintre cei doi candidați, care s-au calificat în turul II al alegerilor prezidențiale, ar urma să aibă loc duminică, 27 octombrie. Cel puțin așa s-a convenit ieri fiind anunțat și moderatorul dezbaterii – jurnalistul Gheorghe Gonța, care a fost propus de echipa candidatul socialiștilor.

Candidatura lui Gonța pe post de moderator  a generat un val de reacții negative fiind invocat „angajamentul politic evident” al jurnalistului.

Din acest considerent, mai multe posturi importante de televiziune din țară au anunțat că vor boicota dezbaterea.

Precizăm că turul II al alegerilor prezidențiale se va desfășura pe 3 noiembrie. În primul tur de scrutin, Maia Sandu a obținut 42,49% din voturile alegătorilor, în timp ce Alexandr Stoianoglo –  25,95%.

Tags: alegeri prezidentialeAlexandr Stoianoglodezbateri electoraleMaia Sanduturul II
Știrile zilei