Se constată lipsa dinamicii pozitive în ceea ce privește respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului

Se constată lipsa dinamicii pozitive în ceea ce privește respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului și în situația celor opt instituții de învățământ cu predare în grafie latină.

Citește și: A fost modificat Bugetul asigurărilor sociale de stat

Problema a fost abordată în cadrul unei întrevederi la Ministerul Afacerilor Externe între secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Valeriu Mija și reprezentanta Uniunii Europene (UE) în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, șefa direcției Georgia, Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan și Belarus din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), Dorota Dlouchy-Suliga, care se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova.

Reprezentanta Uniunii Europene a exprimat sprijinul pentru soluționarea pașnică a conflictului, cu respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele sale internațional recunoscute.  De asemenea, discuțiile între cei doi oficiali au vizat agenda europeană a Republicii Moldova.

În context, Valeriu Mija  a exprimat convingerea că extinderea cooperării cu Uniunea Europeană este pe măsură să aducă beneficii substanțiale cetățenilor Republicii Moldova, precum și să contribuie la progresul reglementării transnistrene.

This post was last modified on 21/11/2024 14:16 14:16

Tags: MAEMinisterul Afacerilir Externereglementarea transnistreanastânga NistruluiTransnistriaValeriu Mija
Știrile zilei