StiripesurseȘtirile zileiSe fură banii din fonduri externe? Detalii de la perchezițiile din...

Se fură banii din fonduri externe? Detalii de la perchezițiile din primării. Cinci persoane reținute

Publicat:

Cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolator după zeci de percheziții în mai multe primării din țară într-un dosar de delapidare de proporții în proiecte de infrastructură finanțate din fonduri naționale și externe.

Citește și: Un pensionar a violat copila vecinilor. Individul – condamnat

Ofițerii CNA și procurorii au efectuat percheziții și ridicări de acte în mai multe primării din centrul, nordul și sudul țării, precum și la sediul unui operator economic.

Cauza penală vizează activitatea administratorului și a unor ingineri din cadrul unui operator economic, ale cărui oferte au fost desemnate câștigătoare în urma procedurilor de achiziții publice organizate de mai multe primării pentru construcția rețelelor de alimentare cu apă și canalizare. Lucrările au fost finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, prin intermediul Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European” pentru anii 2024–2028 (ediția II).

Potrivit materialelor acumulate, operatorul economic a executat lucrări în localități din raioanele Soroca, Edineț, Glodeni, Sângerei, Strășeni, Șoldănești, Căușeni și Taraclia. În cadrul recepției la terminarea lucrărilor și al recepției finale, administratorul și inginerii ar fi promis și oferit mijloace bănești membrilor comisiilor de recepție, inclusiv angajați ai Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, diriginți de șantier, proiectanți, primari și alți specialiști implicați, pentru a nu consemna neconformitățile existente și pentru a semna actele de recepție, deși au fost constatate multiple abateri neînlăturate.


De asemenea, au fost documentate cazuri privind includerea fictivă în actele de executare a unor lucrări care, în realitate, nu au fost efectuate, documentele respective fiind prezentate spre achitare către IP ONDRL. Într-un alt episod investigat, la reabilitarea unui drum afectat în urma lucrărilor de construcție a apeductului, s-a constatat utilizarea a doar 84 de tone de asfalt din totalul necesar de 170 de tone. Totodată, în locul grosimii proiectate de 10 cm, stratul de asfalt ar fi fost aplicat într-o grosime variabilă de aproximativ 6–8 cm, contrar documentației de proiect și normativelor tehnice în construcții.

Citeşte şi:  Germania: Armament confiscat în urma unor percheziţii în legătură cu o grupare de extremă dreapta

Totodată, a fost documentat un caz de transmitere a sumei de 3 500 de euro de către administratorul operatorului economic către o persoană din subordine, care ar fi pretins că are influență asupra unor angajați ai Inspecției teritoriale de muncă, ai Inspectoratului de Poliție teritorial și ai procuraturii teritoriale, pentru a determina neinițierea urmăririi penale într-un caz privind încălcarea regulilor de protecție a muncii, soldat cu cauzarea unei afecțiuni oculare unui salariat.

Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

A atacat cu toporul echipa de medici care a venit să-i acorde ajutor de urgență

O tânără biată a sărit cu toporul la  asistentul medical, care a venit să-i acorde ajutor de urgență.Citește și: AUDIO CNA publică interceptările din...

Ministra de externe a României: Trupele ruse din regiunea transnistreană trebuie să fie retrase

România are o poziție consecventă conform căreia trupele ruse din regiunea transnistreană trebuie să fie retrase, aceasta este poziția noastră de mulți ani și...

Descinderi la Costești. Un traficant local de droguri – în vizor

Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul unui bărbat de 33 de ani din Costești, suspectat de consumul, deținerea și comercializarea substanțelor narcotice...

Un cetățean străin a încercat să scoată din țară valută nedeclarată

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în comun cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de scoatere ilicită din țară a mijloacelor financiare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.