Se modifică legislația privind rezervele de stat și de mobilizare

Publicat:

Se modifică legislația privind rezervele de stat și de mobilizare

Se modifică legislația privind rezervele de stat și de mobilizare. Un Proiect  de lege care presupune acest lucru a fost votat, în prima lectură, de 60 de deputați.

Citește și: Crima de la Râșcani pune pe jar legislatorii. Sunt anunțate audieri parlamentare speciale


Documentul conține o serie de completări, precum și reformularea unor prevederi, cu scopul de a oferi o mai mare claritate operațiunilor efectuate de Agenția Rezerve Materiale. De asemenea, autorii au propus o nouă noțiune generală pentru împrospătarea bunurilor materiale din rezervele de stat și de mobilizare. Este vorba de împrospătarea prin comercializare, ceea ce presupune comercializarea produselor din rezervele de stat și de mobilizare înainte de expirarea termenului de valabilitate.

Împrospătarea bunurilor materiale prin comercializare va avea loc inclusiv în baza planurilor anuale de împrospătare a bunurilor materiale din rezervele de stat și de mobilizare, aprobate de către ministrul afacerilor interne. Planul anual va fi secret, iar autoritatea responsabilă va publica doar anunțul de comercializare a bunurilor.

Alte modificări legislative propuse de autori se referă la eliberarea bunurilor materiale din rezervele de stat, răspunderea beneficiarilor, furnizorilor sau depozitarilor responsabili de acțiuni neconforme domeniului rezervelor de stat și de mobilizare, precum și competența Agenției Rezerve Materiale de a ține evidența inclusiv a ajutoarelor umanitare sosite în adresa statului, fără a avea un recepționar concret.

Proiectul stabilește reglementări noi atât pentru Ministerul Afacerilor Interne și Agenția Rezerve Materiale, cât și pentru alte autorități publice și agenți economici antrenați în administrarea rezervelor de stat în domenii importante precum economie, sănătate, apărare etc.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la rezervele de stat și de mobilizare va fi propus spre examinare în a doua lectură în plenul Parlamentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atenție! Sunt posibile perturbări în accesarea unor servicii electronice SFS

Atenție! Sunt posibile perturbări în accesarea unor servicii electronice SFS Serviciul Fiscal de Stat anunță despre desfășurarea lucrărilor de mentenanță în cadrul SIA „Cabinetul...

România își întărește apărarea aeriană cu radare performante

România își întărește apărarea aeriană cu radare performante România va achiziționa radare moderne AN/MPQ-64 F1 Sentinel, care vor permite armatei să detecteze din timp dronele...

O tânără a fost spulberată de o maşină chiar pe trecerea de pietoni

Tânără spulberată de o maşină chiar pe trecerea de pietoni O tânără a fost lovită de un Mercedes, în timp ce traversa strada pe trecerea...

Funcționari la stat cu averi de milioane. Doi soți – unul la vamă și altul la procuratură – cercetați pentru îmbogățire ilicită

Funcționari la stat cu averi de milioane. Doi soți – unul la vamă și altul la procuratură – cercetați pentru îmbogățire ilicită Doi soți,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.