X

Se schimbă legislația în domeniul explozivilor de uz civil

Se schimbă legislația în domeniul explozivilor de uz civil

Domeniul explozivilor de uz civil va fi reglementat de o lege nouă. Deputații au aprobat în lectura a doua proiectul de lege privind regimul explozivilor de uz civil.

Citește și: Comuniștii și socialiștii cer audierea președintelui Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel

Potrivit autorilor inițiativei legislative, implementarea prevederilor proiectului va spori eficiența autorităților abilitate cu funcții de control și supraveghere a pieței, precum și agenților economici licențiați pentru efectuarea operațiunilor cu exploziv privind procurarea, importul, transportul, tranzitul, depozitarea, prepararea, precum și folosirea acestora în strictă conformitate cu destinația lor specială.

Noua lege stabilește condițiile în care cumpărarea, vânzarea, deținerea, folosirea și operațiunile cu explozivii de uz civil sunt permise pe teritoriul țării noastre. Astfel, introducerea pe piața Republicii Moldova a acestor explozivi este admisă numai în condițiile în care sunt respectate cerințele esențiale de securitate. Cetățenii străini nu vor avea acces la efectuarea operațiunilor și lucrărilor cu exploziv pe teritoriul Republicii Moldova.

Documentul mai prevede obligațiile producătorilor, distribuitorilor precum și a importatorilor de explozivi de uz civil; condițiile de licențiere pentru desfășurarea operațiunilor de comercializare, depozitare, import, export, reexport a acestor produse;  de transport al explozivilor, precum și reglementări privind atestarea artificierilor pentru lucrări de preparare și/sau de manipulare a explozivilor.

O altă prevedere a proiectului vizează controlul privind respectarea regimului explozivilor de uz civil, care se va realiza de către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.

Tags: explozivilor de uz civilmodificari legislativeParlamentul R. Moldova
Știrile zilei