Sea Watch a publicat fotografia cadavrului unui migrant care plutea pe mare de două săptămâni

Publicat:

Sea Watch a publicat o fotografie cu cadavrul unui migrant care plutea pe mare de două săptămâni, a anunţat joi pe Twitter organizaţia umanitară, relatează dpa, scrie agerpres.

Corpul neînsufleţit al migrantului, prins de o barcă pneumatică pe jumătate scufundată, a fost descoperit de un avion al organizaţiei la 29 iunie, a precizat Neeske Beckmann, din partea echipei de aviaţie a ONG-ului.


Citește și : Volodimir Zelenski PRELUNGEŞTE măsurile restrictive în Ucraina

Deşi echipa a contactat autorităţile pentru a recupera cadavrul, aeronava Sea Bird a Sea Watch l-a mai văzut de încă trei ori, tot plutind pe mare, în următoarele două săptămâni, a subliniat Beckmann.

“Când cadavrele nu sunt recuperate şi identificate, rudele nu sunt informate în legătură cu decesul pentru a-l putea plânge, aşa cum au dreptul, iar aceşti morţi nu sunt îngropaţi, acest lucru arată că ultima fărâmă de demnitate a Uniunii Europene s-a înecat odată cu aceşti oameni”, a spus ea.

Autorităţile din Libia, Malta şi Italia au fost informate în legătură cu situaţia cadavrului, conform unei informaţii publicate de ziarul La Repubblica.

Filippo Grandi, directorul Agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR), a declarat pentru acelaşi ziar că fotografia a arătat în ce măsură este de “imorală şi dezgustătoare” toată dezbaterea despre salvarea pe mare (a migranţilor), precizând că salvarea migranţilor reprezintă o “datorie absolută”.

Citește și : Şoferul camionului plin cu migranţi, găsit pe străzile din Dresda, a fost ARESTAT

Sea Watch şi alte organizaţii private patrulează Mediterana în ambarcaţiuni sau din aer pentru a-i salva pe migranţii aflaţi în dificultate în drum spre Uniunea Europeană.

În prima jumătate a lui 2020 au intrat ilegal în UE 36.400 de oameni, potrivit agenţiei pentru controlul graniţelor externe Frontex. Italia a înregistrat până acum 9.770 de intrări ilegale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.