Sebastian Kurz denunță ‘agresiunea rusă’ în estul separatist al Ucrainei

Publicat:

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a denunţat marţi ‘agresiunea rusă’ în estul separatist al Ucrainei, într-o declaraţie neobişnuit de puternică făcută în cadrul vizitei pe care o efectuează la Kiev, şi a lansat un apel către Moscova să revină la masa negocierilor pentru a rezolva situaţia din Donbas, potrivit agenţiilor de presă dpa, Interfax-Ukraina şi AFP, scrie agerpres.

Această declaraţie survine după controversata vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin recent în Austria, când a dansat cu şefa diplomaţiei austriece Karin Kneissl, fiind invitat la nunta acesteia, la care a participat şi cancelarul Kurz.


Citește și : Austria cere o discuţie în UE cu privire la majorarea dobânzilor

‘Nu vorbesc doar în calitate de cancelar (austriac), ci şi în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene: este nevoie de o reacţie clară la agresiunea rusă’, a afirmat Kurz într-o conferinţă de presă comună susţinută cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko la Kiev, în care a evocat că, în luna iunie, UE a prelungit sancţiunile împotriva Rusiei.

‘Vreau să subliniez că suntem foarte preocupaţi de faptul că situaţia (din Donbas) rămâne dificilă, ca înainte’, a spus cancelarul austriac în finalul discuţiilor purtate la Kiev, potrivit comunicatului dat publicităţii de preşedinţia ucraineană.

În acelaşi timp, Sebastian Kurz a invitat Rusia să revină la ‘masa negocierilor’ în cadrul aşa-numitului ‘format Normandia’ (Ucraina, Germania, Franţa, Rusia).

‘Chiar dacă va fi un progres nesemnificativ, negocierile trebuie continuate, deoarece acesta este singurul format pe care îl avem deocamdată, reprezentând şi singura posibilitate de a negocia pentru ca, într-o bună zi, să ajungem la o soluţie paşnică”, a concluzionat Kurtz, citat de Interfax-Ukraina.

Vizita cancelarului austriac survine într-un moment delicat al relaţiilor între Viena şi Kiev. Autorităţile ucrainene au fost scandalizate de recenta vizită în Austria a preşedintelui Vladimir Putin, care a asistat la 18 august la nunta şefei diplomaţiei austriece Karin Kneissl, cu care a şi dansat, aminteşte AFP.

Citește și : ATAC terorist dejucat la ambasada SUA din Cairo

Referitor la această vizită, care a provocat o polemică acerbă în Austria, Putin a spus că a fost o călătorie ‘strict privată’ la invitaţia ministrului de externe austriac. Şeful statului rus a plecat apoi la Berlin pentru negocieri cu cancelarul german Angela Merkel.

Un înalt responsabil ucrainean a declarat, sub rezerva anonimatului, că Sebastian Kurz a promis să ofere Kievului ‘explicaţii’ cu privire la vizita preşedintelui rus în Austria.

La rândul său, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a afirmat că ‘nunţile’ nu ajută la ‘oprirea agresorului rus’ în Ucraina, mulţumind Vienei pentru ‘sprijinul puternic’, conform agenţiei de presă franceze.

Estul Ucrainei este de patru ani scena unui conflict între forţele guvernamentale şi separatişti proruşi, soldat cu peste 10.000 de morţi până în prezent. Kievul şi Occidentul acuză Rusia că îi sprijină financiar şi militar pe rebeli, fapt negat însă de Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.