X

Sebastian Kurz vrea să revină la guvernare în Austria la braţ cu extrema-dreaptă

Un nou guvern de coaliţie între partidul conservator OVP şi Partidul Libertăţii (FPO, de extremă-dreapta) ar putea fi o opţiune după alegerile anticipate din septembrie, a declarat fostul cancelar austriac Sebastian Kurz în interviuri apărute marţi, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Coaliţia pe care partidul lui Kurz, OVP, o făcuse în decembrie 2017 cu Partidul Libertăţii s-a prăbuşit în luna mai după ce liderul FPO, Heinz-Christian Strache, a fost prins într-o înscenare filmată în timp ce părea să ofere contracte cu statul la o întâlnire cu o femeie care se dădea drept nepoata unui oligarh rus.

Citeşte şi: Un autobuz plin cu oameni a explodat în Afganistan. Sunt cel puţin 30 de morţi!

Kurz a încercat să rămână liderul unui guvern minoritar, însă parlamentul l-a dat jos, spunând că trebuie să îşi asume o parte din vina pentru scandal, din moment ce a adus extrema-dreaptă la putere.

De atunci, Austria este condusă de un guvern interimar din tehnocraţi, în aşteptarea alegerilor parlamentare programate pentru 29 septembrie.

“Practic, nu exclud nicio opţiune de coaliţie”, a spus Kurz la postul public de televiziune ORF. El a precizat totuşi că fostul ministru de interne Herbert Kickl nu va mai trebui să facă parte din niciun nou cabinet.

“Dacă voi conduce guvernul din nou şi dacă va fi din nou cu Partidul Libertăţii, atunci, din punctul meu de vedere, Herbert Kickl nu mai poate fi ministru”, a mai spus Kurz pentru postul de televiziune Oe24.

Kickl, vechi strateg al Partidului Libertăţii, nu a apreciat corect semnificaţia înregistrării video, a afirmat Kurz.

Întrebat dacă ar vedea un alt membru al Partidului Libertăţii la conducerea Ministerului de Interne, Kurz a declarat la ORF: ‘Nu’.

Partidul Popular Austriac (OVP) al lui Kurz este dat ca marele favorit în sondajele de opinie actuale.

Totuşi, campania sa a fost afectată de relatări din media locale apărut începând cu 20 iulie conform cărora unul dintre consilierii lui Kurz a luat cinci hard-disk-uri de la cancelarie şi le-a dus la o companie privată de date pentru a fi distruse la câteva zile după ce înregistrarea video cu Strache a devenit publică şi cu puţin timp înainte de prăbuşirea guvernului.

Citeşte şi: Grecia adoptă reduceri fiscale pentru populaţie

Conform legislaţiei din Austria, un guvern care este pe picior de plecare trebuie să îşi predea documentele Arhivei federale, care decide ce se va întâmpla cu ele.

Kurz a spus marţi că asistentul său a făcut o “greşeală”, dar că acesta nu a vrut decât să protejeze date sensibile fără legătură cu scandalul.

El a declarat la Oe24 că nu a ştiut ce se afla exact pe hard-disk-uri, dar că probabil acestea conţineau ‘lucruri lipsite de importanţă’, dar şi ‘documente sensibile’.

Tags: Austriaextrema dreaptaHeinz-Christian StracheHerbert KicklOVP (Partidul Popular Austriac)Partidul Libertăţii (FPO)Sebastian Kurz
Categorii: Diaspora