X

Secesioniștii catalani au ieșit LIBERI după audierile de la Madrid

 Şeful poliţiei catalane şi lideri ai mişcărilor separatiste catalane audiaţi vineri la Madrid pentru secesiune au ieşit liberi din tribunal, fără ca Parchetul să ceară plasarea lor în detenţie, potrivit unei surse judiciare, informează AFP, potrivit agerpres.

Nicio măsură de control judiciar nu a fost impusă, potrivit unei purtătoare de cuvânt a Audienţei Naţionale, tribunalul unde au fost audiaţi şeful poliţiei Josep-Lluis Trapero, Jordi Sanchez şi Jordi Cuixart, care rămân inculpaţi. Teresa Laplana, adjuncta şefului de poliţie, inculpată şi ea, a fost audiată prin conferinţă video.

Şeful puternicei Asociaţii Naţionale Catalane (ANC), Jordi Sanchez, a subliniat că grupul său nu recunoaşte ‘competenţa acestui tribunal’ şi a afirmat că ‘nu a comis niciun delict’.

Citește și: PRIMUL pas înapoi. Premierul catalan ÎȘI AMÂNĂ discurscul în parlamentul regional

Justiţia spaniolă le reproşează celor patru inculpaţi că nu au evitat şi sunt chiar direct responsabili de violenţele care au urmat arestării presupuşilor organizatori ai referendumului, în 20 şi 21 septembrie la Barcelona.

Gărzile civile au fost împiedicate să iasă din clădirile pe care le-au percheziţionat şi lideri ai asociaţiilor separatiste au organizat un miting în faţa acelor clădiri, urcaţi pe maşinile gărzii civile. Acestea au fost de asemenea vandalizate şi acoperite cu autocolante separatiste.

Decizia justiţiei de a nu recurge la măsura arestului preventiv ar putea conduce la evitarea unor noi incidente în Catalonia, după violenţele poliţiştilor, care au marcat referendumul asupra independenţei catalane desfăşurat duminică şi declarat ilegal de Madrid.

Acest referendum a declanşat o criză politică majoră între separatiştii aflaţi la putere în Catalonia şi guvernul conservator condus de Mariano Rajoy, secesioniştii ameninţând să proclame unilateral independenţa în lipsa unui dialog.

Tags: barcelonacataloniaindependentaJordi CuixartJordi SanchezJosep-Lluis TraperomadridMariano RajoysecesionistispaniaTeresa Laplana
Categorii: Diaspora