Seceta a distrus cel puțin 20% din recolta fermierilor din centrul și estul țării

Publicat:

Seceta a distrus cel puțin 20% din recolta fermierilor din centrul și estul țării

În zona de centru-est a țării, starea culturilor de porumb și floarea-soarelui este mai favorabilă comparativ cu cea din sudul țării, a constatat Secretarul de stat, Vasile Sarban,  care a efectuat o vizită de lucru în raioanele Anenii Noi și Criuleni, pentru a evalua impactul negativ al temperaturilor ridicate asupra culturilor de grupa a doua.

Citește și: Crescătorii de animale sunt îndemnați să depună cererile pentru plățile directe în sectorul zootehnic


Potrivit constatărilor, gradul de afectare a recoltelor este estimat între 20% și 40%, cu extreme de până la 80% în anumite cazuri. Totodată, conform constatărilor cercetătorilor, variațiile în dezvoltarea și fructificarea culturilor din acest an se datorează unei serii de factori, inclusiv soiurile utilizate, tehnologiile de cultivare aplicate, perioada de însămânțare, respectarea asolamentului și a premergătorilor, precum și temperaturile extrem de ridicate din ultima perioadă.

Un aspect important subliniat în cadrul vizitei a fost necesitatea cultivării hibrizilor de porumb autohtoni, cu toleranță la secetă, adaptați la condițiile climaterice locale. Acești hibrizi, cu o perioadă de vegetație mai scurtă și cu un consum specific de apă mai mic, prezintă modificări morfo-fiziologice adecvate pentru a face față condițiilor de mediu variabile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Luptătorii Victor Ciobanu și Irina Rîngaci intră în bătălia pentru medalii

Luptătorii Victor Ciobanu și Irina Rîngaci intră în bătălia pentru medalii Noi speranțe la medalii pentru Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris. Luptătorii...

Vasile Tarlev critică Chişinăul pentru vânzarea Stadionului Republican

Vasile Tarlev critică Chişinăul pentru vânzarea Stadionului Republican Fostul prim-ministru Vasile Tarlev a lansat critici dure la adresa guvernării actuale în urma deciziei de a vinde...

Naționala feminină de fotbal va juca două amicale tari

Naționala feminină de fotbal va juca două amicale tari Naționala feminină de fotbal a Moldovei se pregătește intens pentru competițiile oficiale viitoare, disputând o serie...

Prețurile la carburanți, în scădere

Prețurile la carburanți, în scădere Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noile prețuri plafon la carburanți. Astfel, pe 6 august, un litru de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.