Seceta ameninţă o parte a Europei Centrale şi de Nord

Publicat:

Incendii de pădure, puţuri secate şi culturi ameninţate: chiar înainte de sosirea verii, seceta ameninţă o parte a Europei Centrale şi de Nord, după un an 2018 în care ploile au fost rare, relatează joi AFP, scrie Agerpres.

“Dacă vremea fără ploi va continua în următoarele câteva luni, am putea avea aceeaşi secetă ca în 2018, sau chiar mai rău”, a avertizat Oficiul Meteorologic din Germania (DWD), unde situaţia este deosebit de îngrijorătoare în partea de est a ţării, în apropierea graniţelor cu Polonia şi Cehia.


Citește și : Uniunea Europeană acuză Rusia că ‘exacerbează’ tensiunile cu Ucraina

Pompierii s-au luptat cu mai multe incendii de pădure, de o amploare încă limitată, însă destul de neobişnuite în acest sezon. Preşedintele federaţiei naţionale a pompierilor, Hartmut Ziebs, le-a cerut autorităţilor să se doteze cu mai multe elicoptere utilizate în stingerea incendiilor, în special armata, pentru a “reacţiona în mod corespunzător la incendiile de vegetaţie”.

Unele câmpuri din regiunea Brandenburg, din jurul Berlinului, sunt asemănătoare savanelor, în condiţiile în care precipitaţiile au fost scăzute de la începutul anului. Unele averse limitate sunt anunţate pentru următoarele zile în Germania şi în Europa Centrală, însă ele nu vor fi suficiente pentru a face faţă deficitului.

În Austria vecină, primele semne ale secetei au apărut în estul şi în nordul ţării, generând temeri de pagube mai mari decât anul trecut.

Producătorii de cartofi cer o relaxare a reglementărilor privind pesticidele pentru a combate mai bine viermii, care se dezvoltă în număr mare din cauza secetei.

“Semnalele actuale prevestesc noi pagube pentru agricultură”, a spus o companie de asigurări specializată în acest sector, Hagelversicherung.

Cehia este şi ea afectată de lipsa ploilor: se consideră că 99% din teritoriu este deja afectat de secetă. Regiunea la nord-vest de capitala Praga este cea mai afectată. Culturile au încetat să mai crească de câteva săptămâni şi agricultorii sunt îngrijoraţi de proliferarea coleopterelor.

În multe sate, puţurile au secat, forţând oamenii să găsească alte mijloace de a se aproviziona cu apă.

Scandinavia este de asemenea afectată de incendii de pădure sau de vegetaţie.

Pompierii locali au fost nevoiţi să se lupte zilnic cu 10 până la 15 incendii de pădure în cursul săptămânii trecute, în special în sudul ţării, după o lună aprilie fără precipitaţii.

Cel mai grav incendiu, pe o suprafaţă de 300 de hectare, a forţat evacuarea a circa 50 de persoane în sudul ţării.

Citește și : Coaliţia internaţională anti-jihadistă a ucis 1.600 de civili în orașul sirian Raqqa în timpul ofensivei sale din 2017 (raport)

Incendiile de pădure şi de vegetaţie au distrus deja anul trecut în Suedia aproape 25.000 de hectare, după o primăvară excepţional de uscată şi cea mai caldă lună iulie din ultimele două secole şi jumătate.

În Norvegia, incendiul cel mai ameninţător, în regiunea Sogndal (sud-vest), se află sub control, însă circa 70 de pompieri asistaţi de un elicopter încercau încă joi să stingă focare persistente pe o zonă de 750 de hectare devastată în această săptămână de flăcări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.