X

Seceta și canicula au afectat recolta de struguri din acest an

Recolta de struguri din acest an ar putea fi mai mică cu aproximativ 50 de mii de tone față de roada anului trecut, relevă datele Oficiului Național al Viei și Vinului.

Deși condițiile climaterice ale anului vitivinicol 2022-2023 au fost favorabile pentru dezvoltarea viței-de-vie, calitatea și cantitatea strugurilor a fost afectată însă de temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor din luna august, spun specialiștii.

Citește și : R. Moldova cumpără electricitate din Rusia la prețurile vechi

Din acest motiv, se prognozează și o majorare cu 30 la sută a prețului de achiziție a strugurilor, notează experții, potrivit radiomoldova.md.

Recolta de struguri autohtoni ar putea fi cu 15-30 de procente mai mică decât anul trecut, a declarat reprezentantul Oficiului Național al Viei și Vinului, Vladimir Corobca, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova. Potrivit acestuia, în vinăriile din țară ar putea fi procesate circa 230-250 de mii de tone de struguri, față de 280 de mii de tone, procesate anul trecut.

„Am avut un pronostic foarte optimist de circa 300 de mii de tone de struguri. Acum, însă, după temperaturile foarte înalte, în majoritatea plantațiilor viticole, mai cu seamă în partea de sud a țării, înregistrăm ofilirea frunzelor, strugurilor. Recolta ar putea să se diminueze”.

Vladimir Corobca mai spune că din cauza unei recolte mai mici, prețul de achiziție al strugurilor va fi mai mare cu aproximativ 30 la sută și va constitui peste 6 lei pentru un kilogram.

Deși acest an a fost unul bogat, temperaturile înalte din ultima perioadă au un impact negativ asupra calității roadei, spune directoarea interimară a Oficiului Național al Viei și Vinului, Elizaveta Breahnă. Ea subliniat că în prezent mai sunt vinuri în stocuri, de 2-3 ani, care nu au fost vândute, însă calitatea acestora urmează să fie evaluată și întreprinse anumite măsuri.

În ultimii zece ani, sectorul vitivinicol din Republica Moldova a făcut la propriu o revoluție și a ajuns la cel mai înalt nivel de dezvoltare, a subliniat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.Vicepremierul a mai notat că este necesar ca procesele de modernizare, dezvoltare a sectorului și sporirea productivității să fie consolidate și în continuare.

„Este foarte mult de lucru și direcțiile de lucru ar fi interconectarea vinificației și ajutarea viticultorilor să se ridice la nivelul de producere pe care îl are azi vinificația.

Citește și : Spînu vrea un acord cu chinezii pentru zboruri directe spre Hong Kong

Vorbim despre viticultori ca o altă ramură, dar ca o parte componentă a procesului de producere a vinurilor din Republica Moldova, să avem struguri de calitate, de soiuri cerute și cantitativ să corespundă”.

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 45 de mii de hectare de viță-de-vie, iar majoritatea dintre podgoriile din țara noastră au vârsta mai mare de 30 de ani. În aceste sen, până în anul 2027, autoritățile își propun ca suprafața podgoriilor productive cu soiuri pentru vin să atingă 30 de mii de hectare.

Tags: Elizaveta BreahnăstruguriVladimir Corobca
Categorii: EconomieSocialȘtirile zilei