Secretară de stat: “Aș dori ca elevii să aibă acces la telefoane în pauze”

Secretară de stat: “Aș dori ca elevii să aibă acces la telefoane în pauze”

Secretara de stat la Ministerul Educației și Cercetării, Valentina Olaru, a discutat într-o emisiune de la Moldova 1 despre proiectul de modificare a Codului educației, care prevede interzicerea telefoanelor mobile în timpul lecțiilor. Potrivit oficialului, deși utilizarea gadgeturilor va fi restricționată în timpul orelor, elevii vor avea acces la telefoane în pauze.

Valentina Olaru a explicat că măsurile vor depinde de înțelegerea comunității educaționale la nivel local, iar fiecare instituție va avea libertatea de a stabili reguli interne. Modificările legislative vor permite instituțiilor să impună restricții asupra utilizării telefoanelor și altor dispozitive electronice în timpul lecțiilor, dar cu anumite excepții.

“Nu vorbim despre un tabu total. De exemplu, elevii care studiază limbi străine pot utiliza dicționare online sau pot asculta pronunții, iar aceștia vor putea folosi telefoanele în scop educațional. De asemenea, pentru elevii cu nevoi speciale, telefoanele pot fi utilizate pentru monitorizarea sănătății”, a spus Valentina Olaru.

Secretara de stat a mai adăugat că aceste măsuri sunt menite să îmbunătățească atenția elevilor în timpul lecțiilor și să prevină distragerile. De asemenea, a subliniat că telefoanele vor fi permise în pauze, dar instituțiile educaționale nu își vor asuma responsabilitatea pentru siguranța acestora.

Proiectul de modificare a Codului educației este încă în discuție și nu a fost votat de Legislativ. Modificările vin în urma unor solicitări din partea directorilor școlilor, a comunității educaționale și a părinților.

Tags: Secretară de stattelefoane
Categorii: PoliticăȘtirile zilei