Secretarii de stat ai MAE au discutat cu noul ambasador al Islandei în Moldova

Secretarii de stat ai Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos și Valeriu Mija, au avut o întrevedere comună cu noul ambasador al Islandei în Republica Moldova, cu reședința la Varșovia, Fridrik Jónsson, în contextul prezentării scrisorilor de acreditare.

Citește și: Securitatea energetică – pe agenda ședinței CNS

În cadrul discuțiilor, oficialii au apreciat nivelul pozitiv al relațiilor moldo-islandeze și au abordat perspectivele de aprofundare a cooperării în domenii de interes comun, inclusiv oportunitățile de extindere a schimburilor comerciale dintre cele două state.

Totodată, interlocutorii au efectuat un schimb de opinii privind agenda europeană a Republicii Moldova, evoluțiile în domeniul securității regionale, precum și prioritățile autorităților în procesul de integrare europeană și reintegrare a țării.

La finalul întrevederii, părțile au reconfirmat interesul reciproc pentru menținerea unui dialog activ și consolidarea cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Islanda.

This post was last modified on 26/05/2026 19:37 19:37

Tags: ambasador al IslandeiMAEMinisterul Afacerilor Externe
Știrile zilei