Secretarul american al Energiei refuză să se prezinte la audieri în cazul anchetei Trump

Publicat:

Rick Perry, secretarul american al Energiei, a fost invitat la audieri în Camera Reprezentanților în cazul anchetei care ar putea conduce la demiterea preşedintelui Donald Trump, însă oficialul a anunțat că refuză să participe la audieri secrete, informează postul CNBC, potrivit agerpres.

Interacţiunile preşedintelui Donald Trump cu Ucraina pentru investigarea afacerilor familiei lui Joseph Biden sunt obiectul unei anchete a mai multor comisii din Camera Reprezentanților, controlată de opoziția democrată.


Citește și : Tiruri de ‘proiectile’ din Gaza spre Israel, o casă a fost lovită

“Secretarul nu va participa la o procedură inchizitorială secretă unde este interzisă prezența consilierului juridic ai agenției”, a declarat Shaylyn Hynes, purtătorul de cuvânt al Departamentului Energiei.

“Dacă comisia este interesată să efectueze o procedură serioasă poate trimite secretarului o invitaţie de a participa la o audiere publică, unde consilierul Departamentului poate fi prezent şi la care poporul american poate asista”, a completat Hynes.

Perry, care a anunţat recent că se va retrage din funcţie, este implicat în această anchetă întrucât el a condus delegaţia americană prezentă la ceremonia de învestire a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, înlocuindu-l pe vicepreşedintele Mike Pence.

Citește și : ONU va examina proiectul preşedintelui Erdogan privind refugiaţii sirieni

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recean, întrevedere cu membrii APL din UTA Găgăuzia: ‘Trebuie să construim, împreună, Europa la noi acasă’

Recean, întrevedere cu membrii APL din UTA Găgăuzia: 'Trebuie să construim, împreună, Europa la noi acasă' Oportunitățile de dezvoltare a localităților prin prisma obiectivului de...

SUA confirmă al cincilea caz uman de gripă aviară

SUA confirmă al cincilea caz uman de gripă aviară Un angajat al unei ferme de lapte din Colorado a devenit a cincea persoană din Statele...

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson Volodimir Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu prezentatorului conservator american...

Alcool și țigări ascunse în podeaua unui autocar

Alcool și țigări ascunse în podeaua unui autocar Un moldovean de 44 de ani este documentat de vameșii români după ce a încercat să treacă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.