X

Secretarul american pentru Securitate Internă a fost primit cu huiduieli şi proteste într-un restaurant mexican – VIDEO

Kirstjen Nielsen, Secretarul pentru Securitate Internă din administraţia Trump, a fost întâmpinată de protestatari la un restaurant mexican, pe fondul tensiunilor cauzate de separarea copiilor de părinţii lor la graniţa cu Mexicul, scrie The Guardian, potrivit news.ro.

Videoclipurile arată protestatarii cum ţipă către Nielsen, în timp ce ea încearcă să ignore scandările.

Citeşte şi: O explozie ‘minoră’ a provocat evacuarea unei staţii de metrou din Londra – VIDEO

„Cum poţi să te bucuri de o cină mexicană în timp ce deportezi şi trimiţi la închisoare zeci de mii de oameni care vin aici să ceară azil?”, a spus o persoană.

„Îţi cerem să închei separarea familiilor!”, „Ruşine!”,  „Dacă copiii nu mănâncă în pace, nici tu nu vei mânca în pace”, au fost printre scandările protestatarilor.


Agenţii de securitate s-au poziţionat lângă Nielsen, care a ignorat protestatarii. Ei au dat drumul la înregistrări audio cu copiii care plângeau după ce au fost luaţi de lângă părinţiilor.


Citeşte şi: SUA se retrag OFICIAL din Consiliul Drepturilor Omului al ONU

„Cum te face asta să te simţi? Auzi copiii cum plâng?”, a întrebat un protestatar.

Nielsen a susţinut politica administraţiei Trump într-un discurs de luni, declarând: „Nu ne vom cere scuze pentru că ne facem treaba sau pentru ce fac forţele poliţiei, facem doar ce poporul american aşteaptă de la noi să facem.”

Tags: Kirstjen NielsenmexicanimigrantiSecretarul pentru Securitate InternăSUA
Categorii: Știrile zilei