Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, confirmă prelungirea mandatului său până în octombrie 2023

Publicat:

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a confirmat sâmbătă că mandatul său în această funcţie a fost prelungit cu un an, până în octombrie 2023, potrivit agerpres.  

‘Sunt onorat de decizia Secretarului General Jens Stoltenberg de a-mi prelungi mandatul cu încă un an, până în octombrie 2023’, a scris Mircea Geoană pe contul său de Facebook.


Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’

‘Acum doi ani, pe 16 octombrie 2019, am preluat funcţia de Secretar General Adjunct al NATO. O mare onoare, dar şi o provocare, să fiu primul lider din Centrul şi Estul Europei care ocupa o astfel de funcţie’, a amintit Geoană, subliniind că ‘au fost doi ani intenşi, plini de provocări, dar şi de mari satisfacţii’.

El afirmă, că prin prelungirea mandatului, că va ‘putea să contribuie la negocierea, adoptarea şi implementarea noului Concept Strategic şi a agendei NATO 2030’.

‘Nimic mai important decât să asigurăm adaptarea Alianţei noastre la un mediu de securitate profund modificat şi să continuăm să protejăm în faţa oricărei ameninţări securitatea şi prosperitatea celor 30 de naţiuni aliate şi a celor 1 miliard de cetăţeni, de a căror încredere depinde în mod esenţial succesul nostru comun’, mai scrie secretarul general adjunct al NATO în mesajul său.

Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.