Secretarul general adjunct al ONU , Jeffrey Feltman, şi-a încheiat vizita în Coreea de Nord

Publicat:

Secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri politice, Jeffrey Feltman, şi-a încheiat vizita de cinci zile în Coreea de Nord, pe timpul căreia ambele părţi au convenit “să menţină contacte regulate la diferite niveluri”, potrivit presei de la Phenian, preluată de agenţia EFE, conform agerpres.

Feltman şi-a început marţi prima vizită de acest tip, în ultimii peste şapte ani, în această ţară izolată, în cursul căreia a avut întâlniri cu înalţi oficiali ai regimului, printre care ministrul nord-coreean al Afacerilor Externe, Ri Yong-Ho.


La puţină vreme după ce responsabilul Naţiunilor Unite a plecat din Phenian spre Beijing, presa de stat nord-coreeană a făcut o evaluare a vizitei, în care a subliniat “profunda înţelegere” între ambele părţi şi a insistat că actuala criză din regiune este consecinţa “ostilităţii” SUA.

Citește și : ONU este „extrem de îngrijorată de riscurile privind o escaladare violentă” a situaţiei după decizia lui Trump privind Ierusalimul

În cadrul întâlnirilor, Coreea de Nord “şi-a clarificat poziţia privind principiile de asigurare a păcii în peninsula coreeană şi asupra legitimităţii Naţiunilor Unite”, a semnalat agenţia de presă nord-coreeană KCNA.

“Situaţia tensionată din peninsulă este în întregime responsabilitatea politicii ostile a Statelor Unite şi a ameninţărilor lor nucleare contra RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană, numele oficial al Coreei de Nord)”, potrivit Phenianului.

Washingtonul “şi-a dezvăluit planul de a executa un atac nuclear preventiv prin surprindere împotriva RPDC, prin cele mai mari exerciţii aeriene de până acum, efectuate cu toate tipurile de bombardiere strategice”, a arătat regimul condus de Kim Jong-Un, la întâlnirile cu reprezentantul ONU.

Delegaţia acestui for şi-a exprimat intenţia de “a ajuta la reducerea tensiunilor în peninsula Coreea, plecând de la Carta Naţiunilor Unite, care stabileşte misiunea de menţinere a păcii şi securităţii în lume”, conform KCNA.

Feltman, care a vizitat mai multe centre nord-coreene de sănătate şi de producţie alimentară care beneficiază de ajutoare din partea ONU, a recunoscut că sancţiunile impuse ţării “au impact negativ pentru asistenţa umanitară” şi s-a arătat dispus să “lucreze pentru menţinerea acestei misiuni”, adaugă sursa citată.

Potrivit acesteia, atât delegaţia ONU cât şi reprezentanţii nord-coreeni au “recunoscut că vizita a contribuit la aprofundarea înţelegerii” bilaterale şi au convenit “să menţină comunicarea prin vizite la diferite niveluri, în mod regulat, în viitor”.

Vizita oficială în Coreea de Nord a secretarului general adjunct al ONU pentru afaceri politice, americanul Jeffrey Feltman, fusese anunţată luni de purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite, Stephane Dujarric, citat de AFP.

Vizita a avut loc la şase zile după ce Phenianul a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) capabilă să lovească, potrivit nord-coreenilor, orice punct de pe teritoriul continental al Statelor Unite şi a fost prima a lui Jeffrey Feltman în această ţară, de la preluarea mandatului în 2012.

Ultimul secretar general adjunct al Naţiunilor Unite pentru afaceri politice care s-a deplasat în Coreea de Nord a fost B. Lynn Pascoe în februarie 2010, potrivit ONU.

Cea mai recentă vizită a unui înalt responsabil al ONU în Coreea de Nord a fost efectuată în octombrie 2011 de Valerie Amos, fost secretar general adjunct pentru afaceri umanitare şi coordonatoare a ajutoarelor de urgenţă.

În Coreea de Nord sunt prezente şase agenţii ONU: PNUD (dezvoltare), UNICEF (copii), OMS (sănătate), PAM (alimentaţie), FAP (agricultură) şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie. În total, ONU numără circa 50 de angajaţi internaţionali care lucrează pentru aceste agenţii.

Această vizită este urmarea invitaţiei transmise de nord-coreeni secretariatului general al ONU în cursul Adunării Generale a Organizaţiei, în septembrie, a mai declarat Stéphane Dujarric.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia anunţă o recompensă de 170.000 de dolari pentru primul F-16 doborât în Ucraina

Rusia anunţă o recompensă de 170.000 de dolari pentru primul F-16 doborât în Ucraina Rusia a anunţat marţi o recompensă financiară de 15 milioane de...

Un copil din R. Moldova se afla pe masa de operații în momentul atacului la spitalul de copii din Kiev

Un copil din R. Moldova se afla pe masa de operații în momentul atacului la spitalul de copii din Kiev Un copil din Republica Moldova...

Creștere alarmantă a apelurilor la 112 în ultimele zile

Creștere alarmantă a apelurilor la 112 în ultimele zile Numărul apelurilor telefonice la Serviciul 112 a crescut cu 15% în ultimele zile, atingând aproximativ 7...

O unitate a centralei nucleare ruse Rostov a fost oprită în urma unei probleme tehnice

O unitate a centralei nucleare ruse Rostov a fost oprită în urma unei probleme tehnice Una dintre cele patru unităţi ale centralei nucleare Rostov din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.