Secretarul general al NATO nu intenţionează să-şi prelungească mandatul

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu intenţionează să-şi prelungească mandatul şi urmează să părăsească postul aşa cum a planificat, în toamna acestui an, a anunţat alianţa nord-atlantică, relatează duminică dpa, potrivit agerpres

“Mandatul secretarului general Jens Stoltenberg a fost prelungit de trei ori şi el şi-a desfăşurat activitatea pentru o perioadă de aproape nouă ani”, a declarat sâmbătă noaptea purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, la solicitarea dpa.


Citește și : Cimitirele din Turcia și Siria, neîncăpătoare din cauza cutremurelor

“Mandatul secretarului general se încheie în octombrie acest an şi el nu intenţionează să obţină o nouă prelungire a mandatului său”, a adăugat Lungescu.

În luna martie a anului trecut, la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit până la 30 septembrie 2023.

Recent, au existat speculaţii că mandatul lui Stoltenberg, în vârstă de 63 de ani, ar putea fi prelungit din nou pe fondul conflictului din Ucraina, aminteşte dpa.

Citește și : ONU cere ‘o încetare a focului imediată’ în Siria pentru a facilita acordarea de ajutor victimelor seismelor

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.