X

Secretarul general al ONU face un apel puternic la evitarea violenţei în Venezuela

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, face un apel puternic la evitarea violenţei în Venezuela, a afirmat un purtător de cuvânt al organizaţiei vineri, după ce a avut loc primul incident, soldat cu victime, în contextul eforturilor de a aduce ajutoare umanitare în ţara sud-americană, în pofida opoziţiei preşedintelui Nicolas Maduro, relatează agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

”Este regretabilă orice pierdere de vieţi omeneşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU Stephane Dujarric presei. ”Privind în perspectivă, secretarul general face un apel puternic la evitarea violenţei”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Citește și : Peste 100 de migranţi ilegali au fost salvaţi de paza de coastă libiană

Liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido a promis că va aduce ajutoare străine din ţările vecine sâmbătă şi a făcut apel la forţele de securitate să nu se supună ordinelor lui Maduro şi să lase ajutoarele să intre în ţară, care se confruntă cu o penurie de alimente şi medicamente.

Organizaţia neguvernamentală pentru apărarea drepturilor omului Kapé Kapé a declarat pentru AFP că două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 15 au fost rănite vineri în confruntări cu armata în sud-estul Venezuelei, la graniţa cu Brazilia, în timp ce încercau să-i împiedice pe militari să blocheze o rută pentru intrarea ajutorului umanitar.

Citește și : UE ia măsurile necesare pentru a asigura siguranţa zborurilor după Brexit

Tags: Antonio GuterresJuan GuaidoNicolas MaduroStephane DujarricVenezuelavictime
Categorii: Știrile zilei