Secretarul general al ONU consideră ‘inacceptabilă’ folosirea unui agent neurotoxic în cazul Skripal

Publicat:

Secretarul general al ONU Antonio Guterres consideră ‘inacceptabilă’ folosirea unui agent neurotoxic pentru a ataca un fost spion rus în Marea Britanie, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al ONU, relatează AFP, conform agerpres.

‘Utilizarea agenţilor neurotoxici ca armă este, în orice situaţie, inacceptabilă’, a declarat Farhan Haq în cadrul unei conferinţe de presă, răspunzând la o întrebare cu privire la poziţia secretarului general al ONU, care nu şi-a exprimat până acum opinia în legătură cu acest incident petrecut în urmă cu zece zile.


Citește și : Risc de reacţii ostile ”antibritanice” în Rusia (Ministerul britanic de Externe)

‘Utilizarea lor (agenţilor neurotoxici) de către un stat constituie o încălcare gravă a dreptului internaţional’, a adăugat purtătorul de cuvânt al ONU.

La cererea Londrei, o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU privind otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal, în Anglia, este prevăzută pentru miercuri la ora 19:00 GMT.

Premierul britanic Theresa May a anunţat o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, între care expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi şi suspendarea contactelor bilaterale, considerând că Moscova este ‘vinovată’ de otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal la Salisbury (în sud-vestul Angliei).

Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia, au fost găsiţi la 4 martie în stare de inconştienţă pe o bancă din apropierea unui centru comercial din oraşul Salisbury, în sud-vestul Angliei. De atunci, tatăl şi fiica se află spitalizaţi în stare critică, în timp ce un poliţist britanic, care le-a venit în ajutor, este în stare gravă.

Citește și : Erdogan speră ca bastionul kurd din Afrin să fie ”total încercuit” miercuri seara

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.