Secretarul de Stat american şi ministrul apărării audiaţi în Senat

Publicat:

Legislatorii americani cer luni răspunsuri de la înalţi responsabili ai administraţiei preşedintelui Donald Trump în legătură cu înnoirea autorizării recurgerii la forţa militară în campania împotriva Statului Islamic şi a altor grupări militante. Este cel mai important pas făcut de Congresul SUA în ultimii ani în direcţia redobândirii dreptului său constituţional de a autorizarea intrarea ţării în război, relatează Reuters, conform agerpres.

Secretarul de stat Rex Tillerson şi ministrul apărării, Jim Mattis, sunt aşteptaţi în Comisia pentru relaţii externe a Senatului la o audiere cu privire la viziunea administraţiei asupra AUMF, Autorizarea folosirii forţei militare. Aleşi americani, atât republicani, cât şi democraţi, susţin de mai mulţi ani că, după atacurile de la 11 septembrie 2001, legislativul a cedat în măsură prea mare către Casa Albă autoritatea de a decide în legătură cu desfăşurarea forţelor americane. În acelaşi timp, congresmenii sunt divizaţi în ce priveşte nivelul de control pe care ar trebui să-l exercite asupra Pentagonului. În acest context, eforturile de a revizui AUMF au fost până acum zadarnice. Potrivit Constituţiei SUA, Congresul şi nu preşedintele are dreptul de a declara război.


Citeşte şi: Belgia ar putea să-i ofere azil lui Puigdemont, afirmă un ministru belgian separatist flamand

Preocupările pe această temă s-au intensificat mai devreme în octombrie, după ce patru soldaţi americani şi-au pierdut viaţa în Niger, iar Pentagonul a fost criticat pentru că nu ar fi furnizat suficiente informaţii legate de ambuscada cărora le-au căzut victimă cei patru.

“Ceea ce se întâmplă în Niger şi pe scară mai largă în Africa sugerează că este nevoie urgent de o nouă AUMF”, a declarat presei săptămâna trecută senatorul democrat Tim Kaine, unul din principalii susţinători ai înnoirii AUMF, după o audiere cu uşile închise cu privire la operaţiunea din Niger la care au fost chemaţi oficiali de la Pentagon.

Senatorul republican John McCain, care este preşedintele Comisiei pentru servicii militare şi un proeminent veteran de război, a afirmat la rândul său săptămâna trecută că, întrucât Casa Albă nu a dat detalii despre atacul din Niger, are în vedere o chemare la lămuriri sub ameninţarea sancţiunilor şi a ameninţat să blocheze nominalizările făcute de Trump.

Citeşte şi: Doi membri SEAL, anchetaţi pentru o crimă comisă în Mali

Ultima dată când Congresul a votat o AUMF a fost în 2002, când a fost autorizat războiul din Irak. Justificarea legală pentru cea mai mare parte a operaţiunilor militare americane din ultimii 15 ani o reprezintă o AUMF mai veche, cea dată pentru campania împotriva Al-Qaida şi a aliaţilor săi după atacurile de la 11 septembrie. Cei care susţin necesitatea unei noi AUMF argumentează că cea din 2001, care nu stipulează limite în timp sau geografice, le-a permis preşedinţilor american să intre în război oricând şi oriunde vor, fără să prezinte o strategie Congresului sau publicului. Dar, de pildă, Statul Islamic nu exista în 2001, când a fost adoptată AUMF referitoare la combaterea Al-Qaida.

Char dacă republicanii lui Trump sunt majoritari atât în Senat, cât şi în Camera Reprezentanţilor, autorizarea lansării unui război creează divizări atât în interiorul Partidului Republican, cât şi între republicani şi democraţi. Mulţi dintre republicani, asemenea lui McCain, nu vor o nouă AUMF care să exercite un control prea mare asupra Pentagonului, afirmând că le revine comandanţilor militari să decidă cea mai bună cale de a-i combate pe duşmanii Americii. Totodată, mulţi democraţi se pronunţă în favoarea unei AUMF care să impună limite în ce priveşte în timp, spaţiu şi ca obiective operaţiunilor în care pot fi desfăşurate forţele SUA. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă, în scădere

La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă, în scădere La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă au constituit 5 288,61 milioane de dolari...

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat Proba de înot maraton...

Atenție: Un minor de 15 ani este căutat de oamenii legii și de rude

Atenție: Un minor de 15 ani este căutat de oamenii legii și de rude Poliția a solicitat suportul cetățenilor în vederea localizării unui minor de...

Canal Regional, TV-Drochia și Media TV, sancționate cu 19 mii de lei de Consiliul Audiovizualului

Canal Regional, TV-Drochia și Media TV, sancționate cu 19 mii de lei de Consiliul Audiovizualului Posturile de televiziune Canal Regional, TV-Drochia și Media TV au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.