X

Sectorul public din Grecia este perturbat de o GREVĂ împotriva austerităţii

Sectorul public a funcţionat la ralanti miercuri în Grecia, din cauza grevei funcţionarilor împotriva austerităţii, prima după ieşirea acestei ţări, în august, din cei opt ani de austeritate financiară sub supravegherea Uniunii Europene (UE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI), informează AFP, potrivit agerpres.

Sindicatul Adedy din sectorul public, care reprezintă în jur de o jumătate de milion de funcţionari, cere readucerea veniturilor la un anumit nivel, prin anularea tăierilor salariale şi de pensii, dar şi a creşterii impozitelor dictate acestei ţări pe durata celor opt ani cât a fost plasată sub ”perfuzie” financiară.

Citeşte şi: Trump trimite un militar de carieră în funcţia de ambasador SUA în Arabia Saudită

Această mobilizare intervine cu o zi înainte de o reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro, de la care Atena aşteaptă undă verde pentru a putea anula o nouă reducere a pensiilor, prevăzută începând cu 1 ianuarie. Grecia speră să-şi convingă partenerii să renunţe la această tăiere, argumentând cu performanţele sale bugetare, însă finanţele sale rămân sub o înaltă supraveghere dat fiind nivelul datoriei publice, de aproape 180% din PIB.

Potrivit Adedy, salariile funcţionarilor au fost reduse cu circa 40%, în timp ce reducerile de pensii variază între 7 şi 35%.

Citeşte şi: Pedepese capitale în Iran! Doi oameni au fost executaţi pentru infracţiuni economice

Adedy a îndemnat la o manifestaţie care să aibă loc la sfârşitul acestei dimineţi în centrul Atenei, după un prim marş al frontului sindical Pame, al opoziţiei comuniste.

Guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras s-a angajat să reducă rigoarea după ieşirea Greciei din acordurile cu UE-FMI, inclusiv printr-o creştere a salariului minim şi o scădere a impozitelor, însă aceste măsuri sunt insuficiente, potrivit Adedy.

Tags: Alexis TsiprasausteritateFondul Monetar Internaţional (FMI)greciagrevaSindicatul AdedyUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora