Ședința comună a Comisiei Nistrene, la Chișinău pe 28-29 noiembrie

În cadrul lucrărilor Conferinței COP29, desfăşurată la Baku, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a avut o întrevedere cu Svitlana Grynchuk, ministru al Protecției Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina, transmite MOLDPRES.

Sergiu Lazarencu a  reafirmat angajamentul ţării noastre de a colabora în vederea combaterii schimbărilor climatice agravate și mai mult de războiul nedrept și neprovocat asupra Ucrainei.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

„Am subliniat, de asemenea, cooperarea puternică pe platforma Comisiei Nistrene, prin care coordonăm rapid cele mai importante subiecte, astfel încât să asigurăm resurse suficiente de apă pe fluviul Nistru, care aprovizionează cu apă potabilă municipiul Chișinău și 80% din întreaga țară. Cu această ocazie, am invitat partea ucraineană la ședința comună a Comisiei Nistrene, care va avea loc la Chișinău pe 28-29 noiembrie”, afirmă ministrul Mediului.

Provocările de mediu devin tot mai evidente și nu au hotar, iar cea mai eficientă soluție este menținerea unui dialog continuu cu statele vecine, dar și la nivel global, pentru a identifica împreună cele mai bune și practice soluții, potrivit lui Sergiu Lazarencu.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Citeşte şi: Spectacol cosmic! Cum arată un brad de Crăciun în spațiu. Imagini publicate de NASA

This post was last modified on 19/11/2024 17:22 17:22

Tags: chisinauSergiu LazarencuSvitlana Grynchuk
Politică