Ședința CSP, amânată din lipsă de cvorum

Publicat:

Ședința de astăzi, 3 octombrie, a Consiliului Superior al Procurorilor a fost amânată din lipsă de cvorum. Și asta pentru că la ședință au lipsit mai mulți membri.

„Ședința se declară deschisă. Este ora 14:15 și în afară de cei prezenți în sală, îi avem prezenți în format online pe dna Balmuș și dl Cebotari. Chiar și așa, nu avem cvorumul necesar. Respectiv, ședința se amână pe 6 octombrie. Acest lucru a fost convenit cu membrii CSP”, a declarat președintele CSP, Angela Motuzoc.


Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

Pentru astăzi, cei din Consiliul Superior al Procurorilor aveau pe agendă trei subiecte:

  • Regulamentul privind procedura de organizare și desfășurare a concursului pentru selectarea inspectorilor în cadrul Inspecției procurorilor și a concursului pentru selectarea inspectorului-șef.
  • Modificări administrative în organigrama și statul de personal al Consiliului Superior al Procurorilor.

Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

  • Discuții pe marginea proiectului de Hotărâre de Guvern pentru modificarea Regulamentului cu privire la Consiliul consultativ pe lângă Agentul guvernamental, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 353/2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kremlinul, despre propunerea Ursulei von der Leyen de a crea ‘o adevărată Uniune Europeană a Apărării’: ‘Ne obligă să ne configurăm abordările de politică...

Kremlinul, despre propunerea Ursulei von der Leyen de a crea 'o adevărată Uniune Europeană a Apărării': 'Ne obligă să ne configurăm abordările de politică...

Guvernul va facilita procesul de modernizare a drumurilor publice naționale

Guvernul va facilita procesul de modernizare a drumurilor publice naționale Sporirea mobilității prin sisteme de transport eficiente, durabile și sigure reprezintă unul dintre obiectivele Strategiei Naționale...

Parlamentul a votat: Stadionul republican, vândut SUA cu 18 mil.euro

Parlamentul a votat: Stadionul republican, vândut SUA cu 18 mil.euro Deputații PAS au votat, în ședința de astăzi, în prima lectură, proiectul de lege pentru...

Parlament a votat proiectul de modificare a Legii monumentelor de for public

Autoritățile locale vor putea lua decizii privind înființarea monumentelor de for public la nivel local Autoritățile locale vor putea lua decizii privind înființarea și edificarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.