Sediul administraţiei unei provincii din sudul Irakului, incendiată de protestatari – VIDEO

Publicat:

Câteva mii de protestatari au incendiat vineri sediul administraţiei provinciei Dhi Qar din sudul Irakului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Un corespondent al agenţiei a văzut cum fumul se ridica deasupra clădirii în faţa căreia se adunase mulţimea.


Citește și : Premierul belgian îşi anunţă demisia pentru a prelua preşedinţia Consiliului European

Protestele împotriva guvernului de la Bagdad s-au reluat în mai multe localităţi. În sudul ţării, manifestanţii au dat foc sediilor unor partide, a declarat o sursă din poliţie.

În capitală au fost ucişi vineri doi manifestanţi; cea de-a doua victimă a fost lovită de un recipient cu gaz lacrimogen, transmite Reuters. Intervenţia forţelor de ordine împotriva demonstranţilor care avansau spre Zona Verde, puternic fortificată, s-a soldat şi cu peste 350 de răniţi.

Citește și : ATAC armat într-o garnizoană din Rusia! Cel puţin 8 oameni au murit!

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.