X

Șefa BNM, în vizită de lucru la Monetăria Statului din România

Șefa BNM, în vizită de lucru la Monetăria Statului din România

O delegație a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), condusă de guvernatoarea Anca Dragu, s-a aflat astăzi în vizită de lucru la Monetăria Statului din România. Scopul vizitei a fost dezvoltarea unui parteneriat eficient, cu un accent deosebit pe emiterea monedelor comemorative și jubiliare, pentru promovarea patrimoniului cultural al Republicii Moldova.

Agenda vizitei a inclus un program de discuții cu reprezentanții Monetăriei despre procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative și despre standardele riguroase de calitate și securitate ce sunt aplicate în fiecare etapă a fluxului, potrivit bnm.md.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

De asemenea, reprezentanții BNM au avut ocazia să exploreze atelierele de producție ale Monetăriei și să observe îndeaproape fiecare etapă a procesului de fabricare a monedelor, de la design și gravură până la turnare și ștanțare.

„Această vizită ne oferă o oportunitate excelentă de dezvoltare a colaborării în domeniul colecțiilor numismatice și reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale. Ne propunem să realizăm proiecte de valoare, care să reflecte bogăția patrimoniului cultural al Republicii Moldova și să promovăm aceste valori în rândul publicului larg”, afirmă guvernatoarea Anca Dragu.

Din delegație a făcut parte și viceguvernatorul Constantin Șchendra, ce patronează Direcția operațiuni cu numerar.

Banca Națională a Moldovei este singura autoritate care are dreptul să emită monede comemorative și jubiliare pe teritoriul Republicii Moldova.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Tags: Anca DraguBNM
Economie