Şefa diplomaţiei britanice pleacă în SUA

Publicat:

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, se va întâlni miercuri la Washington cu omologul său american, Antony Blinken, pentru a discuta ce se poate face în plus pentru a ajuta Ucraina şi a reduce dependenţa energetică de Rusia, potrivit Reuters şi agerpres.

Întâlnirea de la Washington intervine în contextul în care invadarea Ucrainei de către armata preşedintelui rus Vladimir Putin – cel mai mare atac asupra unui stat european de după cel de-al Doilea Război Mondial – obligă Occidentul să-şi reexamineze strategia economică şi de securitate.


Citeşte şi: Americanii le dau ‘cu flit’ polonezilor: ‘Propunerea lor NU este viabilă!’ – Black News

“Criza din Ucraina este un semnal de alarmă pentru democraţiile libere”, afirmă Liz Truss într-un comunicat.

“Mă aflu în SUA pentru a discuta despre ce putem face mai mult pentru a descuraja actori statali ostili, pentru a reduce dependenţa strategică de energia rusă – şi de statele autoritare în general – şi pentru a construi alianţe economice şi de securitate mai puternice în întreaga lume”, a subliniat şefa Foreign Office.

Moscova îşi descrie acţiunile în Ucraina drept o “operaţiune specială” pentru dezarmarea ţării vecine şi înlăturarea actualilor lideri ucraineni pe care îi numeşte “neonazişti”, chiar dacă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este evreu şi în realitate este dificil să fie asociat cu nazismul. Ucraina şi aliaţii ei occidentali califică aceasta drept un pretext.

Cu prilejul vizitei în SUA, Liz Truss are programată o întâlnire cu Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american, Joe Biden, precum şi cu membri ai Congresului. Ea urmează să susţină un discurs în cadrul think tank-ului Atlantic Council.

Marea Britanie încearcă să joace un rol de prim-plan în coordonarea răspunsului internaţional la invazia Rusiei în Ucraina, iar Liz Truss va profita de întâlnirile sale la Washington pentru a sublinia necesitatea de a se merge mai departe în privinţa sancţiunilor.

Citeşte şi: SUA se tem că ruşii ar putea pune mână pe structuri de arme biologice din Ucraina – Black News

Marea Britanie, de exemplu, vrea mai degrabă deconectarea completă a Rusiei de la sistemul internaţional de plăţi bancare SWIFT decât actuala interdicţie limitată.

“Regatul Unit, SUA şi aliaţii lor au demonstrat o forţă şi unitate remarcabile în sprijinirea Ucrainei şi impunerea de sancţiuni severe împotriva Rusiei”, a subliniat Liz Truss.

“Trebuie să menţinem această unitate şi să facem mult mai mult pentru ca Putin să eşueze în Ucraina”, a declarat şefa diplomaţiei britanice. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov Irina Farion, fostă parlamentară naţionalistă ucraineană cunoscută pentru poziţiile sale împotriva Rusiei, a fost împuşcată în...

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor Rusia trebuie să îşi majoreze exporturile de gaze lichefiate pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.