
Înalta reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, a declarat la Chișinău că o eventuală renunțare a Republicii Moldova la statutul de neutralitate și orice decizie privind apropierea de NATO trebuie să aparțină cetățenilor Republicii Moldova.
Oficialul european, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, a reiterat sprijinul Uniunii Europene pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și pentru consolidarea cooperării în domeniul securității și apărării, potrivit independent.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
„Lucrăm ferm pentru ca Moldova să devină membră a Uniunii Europene. În același timp, și noi investim mai mult în apărare în cadrul Uniunii Europene și sperăm să putem coopera pentru securizarea frontierelor și a statelor noastre”, a declarat Kallas.
Șefa diplomației europene a precizat că unul dintre obiectivele actuale ale UE este integrarea instituțiilor de securitate și apărare ale Republicii Moldova în arhitectura europeană de securitate, în conformitate cu Strategia Militară aprobată de autoritățile moldovenești la sfârșitul anului 2025.
Potrivit acesteia, sprijinul oferit prin Instrumentul European pentru Pace contribuie la modernizarea Armatei Naționale și la dezvoltarea interoperabilității cu structurile europene de securitate.
„Scopul nostru este integrarea în arhitectura de apărare a Uniunii Europene”, a afirmat Kallas, adăugând că programul european susține consolidarea capacităților Armatei Naționale pentru asigurarea securității și protecției cetățenilor.
În cadrul vizitei, oficialul european a comentat și situația de securitate din regiunea transnistreană, precum și declarațiile recente venite din partea Federației Ruse privind „protejarea cetățenilor ruși” din stânga Nistrului.
Kallas a criticat retorica Moscovei, afirmând că autoritățile ruse invocă frecvent drepturile rușilor din afara Federației Ruse, în timp ce situația drepturilor omului în interiorul Rusiei rămâne problematică.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Declarațiile au fost făcute în contextul în care Ucraina a anunțat consolidarea măsurilor de securitate la frontiera cu regiunea transnistreană. Autoritățile militare ucrainene au informat despre construcția unor fortificații, amenajarea drumurilor militare și întărirea sistemului defensiv pe direcția transnistreană.
Potrivit Comandamentului Operațional „Vest” al Ucrainei, măsurile urmăresc crearea unui sistem de apărare capabil să reacționeze rapid la eventuale provocări sau acțiuni agresive venite din regiunea separatistă susținută de Federația Rusă.