X

Șefa diplomației germane, în Republica Moldova, în timp ce criza refugiaţilor ucraineni se amplifică

Germania îşi trimite ministrul de externe sâmbătă în Republica Moldova, în timp ce criza refugiaţilor declanşată de războiul din Ucraina se amplifică, relatează DPA, potrivit agerpres.  

Înainte de plecarea ei, Annalena Baerbock a declarat că intenţionează să evalueze situaţia din Republica Moldova şi să ia în considerare modalităţile prin care Berlinul poate ajuta ţara est-europeană, care se învecinează cu Ucraina.

Citește și : YouTube blochează accesul la canalele care au legături cu presa rusă finanțată de stat

De asemenea, Baerbock este programată să viziteze Balcanii de Vest în timpul deplasării sale.

În timp ce se va afla în Republica Moldova, şefa diplomaţiei germane este de aşteptat să poarte discuţii cu preşedinta Maia Sandu şi premierul Natalia Gavriliţa, după care va vizita un centru de procesare pentru refugiaţi în capitala Chişinău. De asemenea, Baerbock este programată să viziteze un punct de trecere a frontierei cu Ucraina.

Potrivit Ministerului de Externe german, centrul de procesare înregistrează sosirile şi stabileşte cazarea provizorie. Există de asemenea acolo o unitate medicală şi un centru de vaccinare anti-COVID. Pâna la 4.000 de persoane pot fi îngrijite în unitate, a declarat ministerul.

Republica Moldova este una dintre cele mai sărace ţări din Europa, notează DPA.

Citește și : Elveţia interzice survolarea teritoriului său pentru transportul de arme

Potrivit Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), aproape 83.000 de refugiaţi au sosit în Republica Moldova până la 6 martie, pe fondul unui exod provocat de invazia Ucrainei de către Rusia.

Numărul total de persoane care au fugit din Ucraina de la atacul multiplu început pe 24 februarie a depăşit 2,5 milioane, a declarat UNHCR într-o actualizare vineri.

Tags: Annalena Baerbockberlinrefugiatiucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina