Şefa diplomaţiei germane îşi continuă în Suedia turneul scandinav

Publicat:

Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock este aşteptată marţi în Suedia, ultima etapă a turneului său de două zile în Scandinavia, relatează DPA, potrivit agerpres.

Discuţiile între Baerbock şi omologul său suedez Tobias Billström se vor concentra foarte probabil pe procesul de aderare a Suediei la NATO. Suedia şi ţara vecină Finlanda, vizitată luni de ministrul de externe german, au solicitat în mai anul trecut să devină membre ale Alianţei Nord-Atlantice, decizia lor fiind determinată mai ales de războiul lansat de Rusia contra Ucrainei în 24 februarie anul trecut.


Citește și : Rusia vinde anul acesta peste 80% din petrol în ţările ‘prietenoase’

Până în prezent, 28 dintre cele 30 de state membre ale NATO au ratificat protocoalele de aderare ale Suediei şi Finlandei la această organizaţie. Ungaria şi Turcia încă nu au finalizat această procedură.

În timp ce ratificarea de către Ungaria este aşteptată conform promisiunilor Budapestei, Turcia a ridicat numeroase obiecţii, printre altele acuzând Suedia că nu adoptă o poziţie suficient de dură faţă de kurzi şi de alte grupări considerate organizaţii teroriste de către Ankara.

Citește și : Regatul Unit îşi va revizui măsurile de securitate

Recent, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat că s-ar putea ca Suedia să nu conteze pe sprijinul Turciei, după ce în timpul unei manifestaţii la Stockholm a fost incendiat un exemplar din Coran. Unii analişti politici sunt de părere că poziţia lui Erdogan este influenţată de faptul că în Turcia vor avea loc alegeri în luna mai.

După discuţiile avute luni la Helsinki cu ministrul de externe finlandez Pekka Haavisto, Annalena Baerbock a cerut ca Suedia şi Finlanda să fie primite rapid în Alianţa Nord-Atlantică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.