X

Șefa diplomației germane va efectua în următoarele zile o vizită la Kiev

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, va efectua în următoarele zile o vizită în Ucraina, a anunţat joi seară cancelarul Olaf Scholz, în contextul în care detensionării relaţiilor dintre Berlin şi Kiev, potrivit mediafax.

Annalena Baerbock “se va deplasa în scurt timp” la Kiev, a declarat Olaf Scholz, conform publicaţiei Stern, într-o conferinţă de presă organizată împreună cu premierul ceh, Petr Fiala.

Citește și : Macron se va întâlni la Berlin cu Olaf Scholz

Olaf Scholz a salutat conversaţia telefonică a preşedintelui Frank-Walter Steinmeier cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. “Este un lucru bun”, a subliniat cancelarul german.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a discutat joi, prin telefon, cu omologul său din Germania, Frank-Walter Steinmeier, pe care l-a invitat la Kiev, deşi recent refuzase o vizită a acestuia. De asemenea, Zelenski l-a invitat în Ucraina pe Olaf Scholz.

Citește și : UE acordă încă 52 de milioane euro Republicii Moldova

Tags: Annalena BaerbockkievOlaf Scholz
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina